Cum sa te porti cu un parinte/viitor parinte
Inspirata fiind de postul lui arhi, dar si de niste evenimente recente petrecute in viata mea si a cunoscutilor mei, am pus cap la cap o listuta a celor mai tari replici pe care le-am auzit spuse unui parinte/viitor parinte de catre oameni cu pretentii de ‘telectuali dar cu bunul simt la cote negative. Cred ca uneori avem nevoie de niste “remindere” din astea, pentru ca viata asta e prea rapida, de multe ori trece pe langa noi fara sa o simtim si ne dam seama ca prostii cum ar fi sensibilitatea, bunul simt sau propria noastra oala care fierbe sunt concepte de mult uitate.
1. Cand afli ca o prietena incearca sa ramana gravida si nu reuseste nu te apuca sa-i impartasesti din parerile tale eco-filosofice cum ca e mai bine asa, ca si asa suntem cam multi pe pamant. La fel, nu o da pe habotnicii de genul “lasa draga, asa vrea dumnezeu” sau, si mai rau, “poate dumnezeu te pedepseste dintr-un motiv, ar trebui sa te duci sa te spovedesti”. In extrema cealalta, daca o prietena ti se plange ca nu poate concepe un copil, nu te apuca sa ii povestesti ce bine te-ai distrat cand ai facut tu avort. E ca si cum ea ti-ar spune ca are mare nevoie de bani si tu i-ai povesti cum ai aruncat un sac de bani ca nu aveai ce face cu ei si te impiedicai de ei prin casa. Da, stiu, stiu, e corpul tau, nimeni nu te impiedica, poti sa te duci si sa te arunci si in fantana. Ideea e ca pentru fiecare porumbel pe care il scoti din gurita trebuie sa verifici daca il scoti la locul si la timpul potrivit.
2. Cand afli ca o prietena e gravida, nu incepe sa-i spui povesti de groaza cu prietena matusei verisoarei tale care a facut avort/a avut complicatii in sarcina/a nascut un copil cu malformatii. Cum ti-ar conveni tie sa ai o durere de cap si eu sa-ti povestesc de cazuri in care acea durere s-a dovedit a fi tumoare? Stiu ca esti o sursa de informatii, o enciclopedie umblatoare si nu vrei decat sa o ajuti pe prietena ta, dar in cazul asta pastreaza-ti povestioarele amuzante pentru tine.
3. Cand afli ca o prietena a nascut, nu te apuca sa-ti dai cu parerea referitor la cat de apropiati sau de indepartati ar trebui sa fie ochii copilului, cum ca are capusorul cam deformat sau o mana mai lunga decat alta. Replica invariabila va fi “si acu ce vrei, sa-l bag inapoi?”. Daca nu stii despre ce vorbesti, nu te apuca sa oferi retete babesti penrtu calmarea colicilor sau pentru adormirea copilului. Nu, ce ai auzit tu cu coltul de batista inmuiat in tuica si pus in gurita copilului ca sa adoarma mai repede nu e o solutie.
In toate cazurile, cel mai important lucru e sa te abtii sa oferi sfaturi. Daca prietena ta are nevoie de ajutorul tau, iti va cere singura ajutorul sau sfatul. In rest, mai ales daca nu ai/nu-ti doresti copii, cel mai sigur e sa stai in bancuta ta si sa tii pliscul inchis.
Toate cazurile de mai sus au fost auzite cu urechiutele mele, ca nici nu le-as fi crezut daca mi le povestea altcineva!
P.S. Postul asta se adreseaza tuturor specialistilor in arta vietii, tuturor geniilor teoretice nedescoperite care stau acolo, in spatele calculatoarelor personale, si sufera ca nu pot sa-si lase amprenta intelepciunii lor netarmuite asupra umilelor existente ale celor care chiar se iau la tranta cu viata, nu doar stau sa cugete de pe canapea.
Cum sa-ti ratezi toata viata: ghid practic
Spre deosebire de ce crede toata lumea cand vine vorba de subiectul asta, o viata nu e chiar asa usor de ratat. O viata de om e destul de lunga (minim 70-80 de ani) si de complexa, iar ratarea ei e o adevarata arta. De fapt omul obisnuit ca mine si ca tine s-ar putea sa nu ajunga niciodata la performanta asta. A-ti rata viata cere determinare si perseverenta. Nu poti sa o comiti o singura data si gata, sa spui ca ai ajuns la performanta de a-ti rata viata. Din cauza asta m-am gandit sa pun la cale un mic ghid practic pentru cei care s-au saturat de atatea succesuri (!) si vor sa atinga nirvana ratarii:
Cum sa ai copilul perfect
Eu am fost un copil crescut la curte si dus des la tara. Si, cel mai important, am fost un copil lasat sa puna mana in foc ca sa vada ca arde. Nu mi s-a spus niciodata “nu alerga ca o sa cazi” sau “nu trage mîţa aia de coada ca o sa te zgîrie”. Daca picam, picam, smiorcaiam oleaca si imi trecea cand vedeam ca nu ma baga nimeni in seama. Daca ma zgaria mîţa, o zgîriam si eu, ne suparam una pe cealalta, dupa care ne impacam seara la culcare cand se baga in patutul meu, ca o mîţă ce era 
Cand eram mica, mama nu ma lasa sa port si eu fustita, pentru ca aveam picioarele acoperite de vanatai si zgarieturi. Am escaladat nenumarati copaci, toata ziua alergam pe afara ca un salbatic pana reusea tata sa ma adune in casa, lesinata de foame si de somn. Tricouasul alb pe care il imbracam dimineata ajungea inapoi seara complet negru, dar nimeni nu ma certa ca de ce l-am murdarit. Adultii din viata mea si-au dat seama din timp ca un copil nu e un bibelou, unde il pui de acolo sa-l iei.
Cand eram mica, mancam ciresele nespalate direct din copaci (cu vierme sau fara, viermele era considerat supliment nutritiv). La fel si cu capsunile, le mancam direct din tufa. E drept, uneori mai trecea si cate un catel mititel pe acolo inainte sa apuc eu sa mananc capsunile 
Dar nimeni nu a urlat vreodata la mine cand sa mananc, ce sa mananc si cum sa mananc. Cu toate astea, din copilul de alta data a iesit un om (destul de) sanatos fizic si psihic, un om care stie clar cum o sa-si creasca viitorii copii.
Mamicile din zilele noastre sunt tare ciudate. Majoritatea au program de dus copilul in parc. Le si auzi cum zic “acum mergem sa ne jucam in parc cu copiii” de parca plodul respectiv ar fi un caine care trebuie scos afara la pipi. Copilul in cauza nu are voie sa se agite ca transpira. Nu are voie sa se catere ca s-ar putea sa cada. Doamne fereste sa pice in cur odorul, iese tragedia de pe lume – vai mama, vai, te-ai lovit? vai, hai sa te duca mama la doctor – vanataia aia de pe piciorus s-ar putea sa fie periculoasa!
Mamicile din zilele noastre au program de lectii cu copilul – dupa ce ca vine saracul de la scoala dupa 6 ore de matematici superioare si literaturi romane care l-ar capia si pe Eminescu, il mai ia si acasa muma intr-o serie ca deh, tre sa iasa savant copilul ca sa moara de ciuda Ioneasca de la 2! Si dupa ce il tin numai in din astea 5-6 ani din viata, se mai mira ca, o data ajuns la 13-14 ani, “odorul mamei” incepe sa respinga orice contact cu scoala si o ia pe alte cai…
Copiii din zilele noastre nu au voie sa atinga urmatoarele lucruri: pamant, nisip, praf si derivatele; rame, gandaci, carabusi, fluturi, buburuze si tot neamul lor cel viu; animale (pot sa ii imbolnaveasca), alti copii (pot sa ii bata), alti oameni (daca ii rapesc)
Pentru mamele care isi doresc copilul perfect, am o recomandare: o papusa din aia frumoasa, de portelan (pe acelasi principiu, sa crape de ciuda ioneasca). E drept, si papusa presupune niste implicare si anumite responsabilitati – de exemplu s-ar putea sa fie nevoie sa o stergi de praf din cand in cand. Dar in rest o papusa de acest fel e perfecta: sta unde o pui, nu te contrazice, nu comenteaza, nu trebuie sa iti faci griji in legatura cu papusile cu care umbla papusa ta. Si ce e cel mai important, o poti arata oricand prietenilor tai cand vin in vizita si care, daca sunt la fel de batuti in cap ca si tine, nici nu o sa-si dea seama ca papusa nu are viata – important e ca e cuminte, nu? Doar ai grija ca, din cand in cand, sa inlocuiesti papusa cu una mai mare. Iar dupa 20 de ani sa o faci disparuta si sa le spui tuturor ca a intrat la facultate cu 10.
De ce sa pleci din Romania
Asta nu e genul meu de post si nu e genul meu de gandire! De obicei eu ador cauzele pierdute. Nu imi place sa merg cu valul, am o samanta de ghita contra in mine iar intr-un schimb de idei rolul meu este de avocatul diavolului. Asa ca va dati seama cat de putin imi place titlul postului astuia. Sunt sigura ca, daca il citesc maine, continutul o sa-mi placa si mai putin decat titlul. Chestia cu plecatul e la moda printre capsunari si gigoloi italieni, iar acestea nu sunt niste persoane cu care as vrea sa fiu asociata. Dar asta e, trebuie sa o spun, trebuie sa scot gandurile astea din mine si sa le eliberez in salbaticie, poate da Domnul si ma contrazice cineva prin comentarii si reusesc sa imi schimb parerea. As vrea sa imi schimb parerea. Si ma apuca tristetea cand ma gandesc ca nu sunt prea multe sanse.
Psihoza Avatar
Da, am vazut filmul. Nu, nu l-am vazut la cinematograf si chiar ma bucur ca as fi regretat banii pentru bilet. Nu, nu m-a impresionat, nici macar nu pot spune ca mi-a placut. A fost un film prost, mi-a amintit de povestile cu padurea fermecata de cand eram mica. Numai ca pe alea le savuram la 5 ani, acum la 25 parca lipseste ceva…
