Deci cum e mai bine: inchiriem sau ne bagam la rate pe 30 de ani?
Posted by Moldoveanca on Nov 28, 2011 in afaceri | 33 comments
Stiu, stiu, s-a discutat si s-a rasdiscutat problema, si eu ma trezesc acum cam la spartul targului (si la “sfarsitul” crizei) sa o readuc in discutie. Dar vreau sa va povestesc experienta personala, ce greseli era sa fac si cum am avut bafta chioara sa nu le fac (pentru ca a fost pura bafta, nu ma pot lauda ca a fost analiza intelectuala din partea mea)
In 2007 aveam 23 de ani. La 23 de ani abia ai scapat din sistem, dupa ce te-a intretinut muma-ta (partial sau total) atatia ani, nu stii prea multe despre viata si despre chestii in general. Dupa 4 ani de stat in Bucuresti (2 ani cu chirie, 2 intr-un apartament cumparat de ai mei), am decis sa ma intorc inapoi in orasul natal (socandu-i pe multi care nu intelegeau cum de dau eu Bucurestiul pe provincie, in conditiile in care aveam unde sa stau si aveam caldura la fund). In orasul natal doream sa continui sa locuiesc cu partenerul, asa ca am inceput sa ne analizam variantele: stat cu parintii, chirie sau cumparat un apartament?
Statul cu parintii nu era o optiune pentru noi – tin foarte mult sa am regulile mele in casa mea, sa nu fiu obligata sa respect regulile altuia, am facut asta 18 ani si nu mi-a placut. Chiria la fel, nu era o optiune – cel putin asa consideram atunci, dupa experiente nasoale cu 3 proprietari diferiti (unul avea obiceiul sa intre in apartament cu cheia de rezerva la 11 noaptea, ca sa verifice daca nu i-am spart bibelourile cu pescari, va povestesc eu alta data de aventurile in sectorul ala). Asa ca am inceput sa analizam ofertele imobiliare si sa ne interesam de oferta de credit. Cum din intreaga familie, eu eram cea mai apropiata de ideea de angajat (iubi si tata aveau firme), eu am castigat onoarea de a umbla cu dosarul de credit pe la banci, sa vad ce pica. Si de umblat am umblat. La doar 2 sau 3, ca m-am lamurit rapid care e faza.
Asa ca la 23 de ani am avut INCREDIBILUL noroc de a fi refuzata la credit imobiliar de toate bancile la care am aplicat. Pe motiv ca lucram pe colaborare pentru firme mici (inceputul freelancingului) deci nu eram angajata in sensul in care voiau ei sa fiu (adica pe salariu de 100 de milioane la firma cu minim 500 de angajati). Acum, daca as sti numele femeilor care m-au refuzat la credit, pe cuvant ca m-as duce sa le duc cate un tort si sa le multumesc. Ametesc cand ma gandesc ca la 23 de ani eu voiam sa ma bag la credit pe 30 de ani si astfel sa-mi impusc din start viata inainte de a o incepe. Refuzandu-mi acel credit, practic banca mi-a facut cel mai mare bine pe care mi-l facuse cineva pana in momentul respectiv, chiar daca a fost un bine facut cu forta. M-a obligat sa analizez lucrurile si sa iau niste decizii. Si decizia a fost ca, impreuna cu partenerul meu de viata sa ne luam un apartament in limita a ceea ce ne puteam permite. Adica nu de 100 de mp. Nu in Bucuresti. Nu cu priveliste. Ne-am luat apartament cu ce aveam in momentul respectiv si cu ce am mai reusit sa adunam. Am discutat impreuna, am facut adunarea conturilor, am strans din buci 3 ani si ne-am luat ultimul jeg de apartament pe care l-am renovat si l-am facut singurei. Si acum, la 27 de ani, sunt libera, nu depind de rate sau de banci, calatoresc prin lume si stau (cu chirie) oriunde vrea muschiu personal. Daca imi pierd jobul e ok, am unde sa ma intorc, am un acoperis deasupra capului, nu mi-e frig si nu ma ploua. Daca imi pierd jobul nu exista nici o presiune, pentru ca nu exista banca sa ma dea afara din casa. Atata timp cat am rezerva deoparte ca sa pot manca in fiecare zi, pot sa fac si pauza de munca de 1 an – doar ideea asta si face minuni pentru motivatia de a munci.
Ca sa ne luam acel apartament am trecut prin niste chestii relativ dure, pe care cunostintele noastre nici nu le-ar putea imagina. 3 ani nu mi-am luat nici o bucata de toala de placere – imi luam o bluza numai cand ce aveam pe mine era zdrente. Nu am iesit “in oras”, nu am avut vacante, nu am plecat in calatorii. Prieteni si rude cu apartamente cumparate de mamici si tatici ma criticau ca nu-mi traiesc viata. O gagica care toata viata a trait pe banii altora chiar incepuse sa ma invete ca ar trebui sa mananc mai putin ca sa-mi permit sa imi iau haine frumoase si ca sa-mi traiesc viata cu adevarat, cum facea ea.
Toate astea au avut o parte buna si o parte proasta. Partea buna e ca ne-am invatat foarte minimalisti. Si in momentul de fata dulapul meu de iarna contine fix 3 plovere, un blug gros, 2 perechi de strampi si o pereche de bocanci. Partea proasta e ca ne-am indepartat de toti prietenii care si in momentul de fata traiesc in mentalitatea aia clasica “termin facultatea, ma bag la credit pe 30 de ani, fac copii si dupa aia ma rog la dumnezeu sa nu ma dea sefu afara”. Partea buna e ca acum ne integram ca unsi in mentalitatea nemteasca. Partea proasta e ca nu o sa cunoastem niciodata satisfactia de a spune “am salariu de 3000 de lei, dar m-am bagat la rate de 2700 de lei, pe 30 de ani, ca sa moara dushmanii de ciuda”.. – a, stai ca asta tot parte buna e 
Asa cum casa e construita din caramida, si viata e facuta din timp. Nu din bani, nu din prieteni, nu din fericire, nu din “moartea dushmanilor”, astea sunt secundare. Incepem sa murim din momentul in care ne nastem (“Aztec“), si desi agonia asta a ajuns sa fie decent de lunga riscam sa treaca pe langa noi si sa ne trezim la batranete ca ne intrebam “da io ce-am facut in viata asta”. 30 de ani e mult, mult timp. Daca ar fi sa continui analogia cu casa, 30 de ani inseamna intreaga fundatie (pentru ca e vorba de cei mai buni 30 de ani ai tai, tineretea). Majoritatea oamenilor nu stiu sa raspunda la intrebarea “ce planuri ai pentru urmatorii 2 ani”. Majoritatea dintre noi nu stim daca in 10 de ani o sa fim in continuare cu partenerul actual. Cu toate astea ne grabim sa semnam actul de casatorie cu o banca, act prin care ne vindem o buna bucata din viata pentru a primi la schimb 4 pereti nenorociti.
Asa ca, la clasica problema “inchiriat vs rate” imi permit sa propun o a 3-a varianta: ia-ti casa atunci cand ai bani de ea. Ia-ti casa in limita banilor de care dispui. Decizia de a-ti lua o casa nu trebuie sa tina cont de “ce spun prietenii” sau de “ce au facut vecinii”, pentru ca nici prietenii nici vecinii nu te scot din rahat daca se intampla sa te afunzi. Nu e deloc o afacere sa-ti iei apartament de 100 de mp in buricul targului, si cu vedere la lac daca pentru asta trebuie sa fii sclav 30 de ani. Pentru ca da, esti sclav. Pentru bani iti vinzi o mare parte din puterea personala de decizie. Daca totusi e musai sa iti iei casa pe credit, nu-ti face creditul pe 30 de ani. Fa-ti pe o perioada scurta, 5 ani de exemplu. Da, trebuie sa dai avansul mai mare, da se poate ca ratele sa-ti fie mai mari. Dar reduci la minim timpul in care esti sclav.
Flexibilitatea si independenta sunt singurele atribute la care nu as putea sa renunt niciodata. Flexibilitatea de a visa, si de a spera ca in 30 de ani o sa locuiesc pe Marte. Independenta de a face orice, oricand, oricum, de a sti ca daca decid sa ma fac explorator polar cand cresc mare, pot sa fac asta pentru ca nu am legata de picior o piatra de moara cu data de expirare peste 30 de ani. Nu as putea sa imi pastrez flexibilitatea si independenta daca as sti ca altcineva imi este stapan.
Shoptimist (2)
adib (1)
Adrian (1)
alta marie (1)
Cosmin (1)
Jo (1)
Overmind (1)
parintele (1)
Silving (1)
You’re my hero, ma bucur ca faci parte din generatia mea si ca in prezent creditele sunt din ce in ce mai evitate de cei tineri. Sa ne scrii si cand ajungi explorator polar
Lol, cum am spus, am avut bafta chioara. Daca puteam sa ma bag, ma bagam la credit pe 30 de ani. Din fericire am fost respinsa de banca, altfel asta ar fi fost acum un articol in care m-as fi plans de nedreptatile sistemului si de cat de rau e basescu.
Trecutul tau are cateva puncte in comun cu prezentul meu, cat despre credite…eu cunosteam pe cineva care avea vila in rate, electrocasnicile, calculatorul nu mai tin minte daca si hainele de pe ei erau in rate ( ca e vorba de o familie).
Stiu cum e sa actionezi impotriva curentului, noi suntem amandoi din Bucuresti, si nici acum rudele sau cunostintele nu au inteles de ce am vrut sa ne mutam cu chirie in Bucuresti. Am stat doi ani cu parintii lui, ce stau la casa si au spatiu suficient, dar noi am considerat ca la 30 de ani trebuie sa fim in stare sa ne intretinem si sa ne gospodarim singuri, mai ales daca vrem sa apara si copii in curand. Stam in acest apartament inchiriat de un an si legat de chirie sau proprietari nu am avut probleme, dar mi-am dat seama ca atunci cand vrem sa cumparam un apartament intr-un bloc ar fi bine sa poti sa stai o perioada cu chirie acolo, asa poti descoperii daca ai vecini prea ciudati sau daca blocul are instalatiile facute varza, etc.
Cred ca vom prefera chiria inca 2-3 ani, pretul apartamentelor este inca prea mare, dobanzile la banca sunt mari, iar noi oricum ne-am muta si maine din Bucuresti la Sibiu, sau Brasov, daca am gasi de munca acolo sau alta metoda de a castiga bani.
Eu am făcut calcule și am ajuns la concluzia că mai bine stau în chirie. Am cunoștințe care de frica că „o să crească” și-au luat țepe în valoare mai mare decât vreo 2 mașini scumpicele, iar dacă așteptau măcar o jumătate de an erau acum boieri și sclavi doar pe 20 de ani, nu pe 30.
Mie mi se pare destul de subiectiv. Pe noi de ex. nu ne va ajuta nimeni, nici cu bani cadou, nici cu imobile, nici cu nimic. Ni s-a zis clar
)) si oricum suntem si noi constienti. Si daca punem noi bani deoparte s-ar putea sa strangem bani de casa/apartament in cateva zeci de ani. Deci, luam in considerare un credit, desi pana acum nu am facut niciun pas, tocmai ca ne e frica sa nu devenim sclavi si daca devenim sa facem astfel incat sa fie pe termen cat mai scurt.
Normal ca e subiectiv
) Nu ma intelege gresit, banii pentru apartamentul luat de noi nu i-am primit cadou de la nimeni. I-am muncit si i-am pus deoparte asa, la sange (fara iesiri in oras, etc, cum am povestit in articol). De fapt lucrurile au decurs in felul urmator: aveam niste bani deoparte, pentru ca ne gandeam sa-i dam avans pentru creditul ipotecar. Creditul ipotecar n-a mai existat, asa ca, cu banii respectivi in buzunar, am cautat un apartament de rang inferior pe care sa ni-l putem permite astfel incat sa nu apelam la banca. L-am gasit, am platit un avans (de fapt 70% din suma) omului, am facut contract ca ii dam restul intr-o anumita perioada de timp dupa care am inceput sa renovam camera cu camera cu banii pe care ii adunam intre timp.
Da, m-am prins ce ziceai si tu
. Si te inteleg la faza cu chiria legata de faptul ca te poti muta oricand, am citit la Dojo parca si sunt 100% de acord. La noi situatia e mai speciala pentru ca el incearca sa traga de un mic business aici in tara, deci repede nu ne vom reloca. Vedem, vedem, nu ne alearga nimeni acuma 
. Oricum, si noi ne gandeam la ceva mai praf pe care sa il amenajam noi.
eu sunt de acord cu tine. mai ales ca am vazut cum se comporta o banca in conditiile in care cel care a luat creditul nu mai are bani sa il dea inapoi. eu am incercat sa cumpar un teren ipotecat in felul asta la o banca si nu vreau sa spun ce piedici mi-a pus banca – culmea e ca eu eram acolo in calitate de cumparator. ingrozitor, sunt niste sacali, eu n-as putea dormi cu un credit din asta pe toata viata deasupra capului!
Poti face un credit pe 20-30 de ani dar sa strangi din fund si sa-l platesti in 5-7. Asta tine doar de tine ca si individ, de ambitie.
Intr-un anumit punct al vietii s-ar putea sa iti doresti un apartament / o casa si sa nu ai un avans mare. Iti poti lua o casa decenta, nu figuri. Daca faci un credit pe 30 de ani, rata va fi mai mica, stresul nu va fi atat de mare si iti va oferi flexibilitatea de a pune si un ban deoparte – pe parcurs sa rambursezi o parte sau chiar tot creditul. Cum in momentul de fata nu mai exista comision de rambursare anticipata, de ex la 2 ani dupa contractarea creditului poti rambursa sa zicem 15.000 euro (i-ai castigat la loto, i-ai economisit etc). Si poti alege fie ca perioada creditului sa fie recalculata (mai mica si rata mai mare), fie ca perioada sa ramana aceeasi dar rata sa fie mai mica ===> flexibilitate
Totul este sa gandesti inainte de a face acest pas si sa alegi ce e mai bine pt tine (o rata ok – echivalenta cu o chirie, un apartament ok – nu de fitze).
Sfat: cand contractezi un credit, pune intr-un cont echivalentul ratei pe 3-4 luni macar. Garantat vei fi un pic mai relaxat si chiar daca ramai fara job o perioada sau ai n alte probleme, nu mai e morcovul cu tot cu frunze
Imi pare rau, tot morcov se cheama. Pai frate, decat sa ma leg la cap pe 30 de ani, mai bine ma leg pe un an, prin contract de inchiriere. Da, am aceleasi emotii daca imi pierd jobul, dar macar nu sunt legata de un singur loc pe o perioada atat de lunga.
Si daca stai cu chirie si ramai fara job ? Nu e tot morcov ?
Totul depinde de om si de situatia sa. Unii se pot intoarce la parinti sau se pot muta cu un partenerul sau prieteni / rude. Daca nu ai cum, ce faci ? Poate nu ai un job care sa-ti permita sa lucrezi de oriunde.
Fiecare ia decizia potrivita pt el.
Pai asta spuneam , tot morcov e, am aceleasi emotii. Diferenta e ca daca stau cu chirie si platesc 500 de euro pe luna si raman fara job (sau ma mut la un job mai prost platit) – ma pot muta si din chiria de 500 in chiria de 200, chiar daca e mai nasoala (orice pentru supravietuire). Inafara de asta, daca preturile apartamentelor scad, scad si chiriile (si suntem intr-o perioada cam nasoala din punctul asta de vedere) – ceea ce-mi da mie ca chirias o mai mare putere de negociere. In schimb daca am piatra de moara pe 30 de ani se intampla urmatoarele chestii:
1. nu ma pot muta cum vreau eu.
2. daca chiriile scad eu sunt blocata cu rata mea pe urmatorii 30 de ani (si asta poate duce la o mica avere pierduta)
Da, fiecare ia decizia potrivita pentru el. Dar sunt extrem de rare cazurile in care rata pe 30 de ani e decizia potrivita.
Eu iubesc riscul moderat. Cu toate astea, un credit pe 30 de ani mi se pare mult mult mai riscant decat sa-ti deschizi o afacere de exemplu. Daca am bani de aruncat, mai bine imi tapetez camera decat sa-i arunc in buzunarele unei banci.
Nu te-ai intrebat niciodata de ce poporul roman e popor de proprietari in timp ce occidentul e format numai din chiriasi?
Subscriu si superscriu. Oricum, ai putea rezuma articolul la fraza dedicata ”casatoriei cu banca”.
Nici cu chirie nu e prea misto. Cand te gandesti ca dai niste bani care sunt cam tot cat ai da daca ai plati niste rate, cu diferenta ca la rate, dupa un timp de, casa ar deveni a ta.
Pai in primul rand, in general, chiriile sunt mai mici decat rata. Nu cu mult, intr-adevar. Dar 50 de euro te dor la buzunar atunci cand transpiri pentru ei. In al doilea rand unii dintre noi sunt dispusi sa dea niste bani pentru a se bucura de flexibilitatea de a sta in oricare oras european sau de a schimba apartamentul cand nu-ti mai plac vecinii. Iar asta cu “dupa un timp” e cu 2 taisuri – daca timpul ala e de 30 de ani, deja nu mai e “dupa un timp” ci e “dupa o viata de om”
Te poti muta unde vrei daca inchiriezi casa pentru care inca mai platesti rate. Acu depinde despre ce suma e vorba si cat e diferenta de la chirie la rata. In plus mai ai si grija pe care o are orice proprietar al carui casa e ocupata de altcineva, imi imaginez ca e un stres. Cunosc insa persoane care au plecat peste mari si tari si si-au lasat apartamentele inchiriate.
Mult curaj sa te bagi la credite la 23 de ani
). Eu nu as face-o 
Si mult noroc ai avut ca nu ti l-au acceptat
Poi ce stiam io la 23 de ani
) Si sa vezi ce injuram si ce suparata eram atunci ca nu reuseam sa iau creditul!
La optiunea chirie este foarte bine ca proprietarii sa locuiasca la 200 de km distanta si sa vina in vizita o data pe an.
La noi da. Sa vezi ce soc cultural am avut eu cand m-am dus sa inchiriez apartament in spania si am intrebat-o inocenta pe proprietareasa “da dumneavoastra aveti posibilitatea sa intrati cand vreti in apartament?” – eu nah, obisnuita cu proprietarul roman. Bai a facut aia niste ochi de am intrat in pamant!
Mi-ai stricat seara cu postul asta…de cateva zile mi-am jurat sa nu ma mai gandesc la casa si la rate si sa iau viata cum e, si hopaaa, te citesc si imi pui sare pe rana.
Sa ma explic: noi, eu si iubitu, nu am avut bafta ta sa fim refuzati la credit acum 4 ani jumate…si ne-am luat o casa cu credit ipotecar pe 25 de ani..acum eu am 30 ani. Cand am luat casa in 2007, iubitu s-a gandit ca va scoate ceva profit, in sensul ca o va termina de finisat, o va pune in vanzare si o va vinde cu 50 mii de euro mai mult decat am luat creditul…insa, viata a avut alte planuri, a venit pustiul nostru si am amanat vanzarea, oricum nu avusesem niciun cumparator serios, si pe urma a venit criza..desi suntem cu ratele la zi,asta nu ma ajuta deloc.
Simt casa ca pe o ancora ce-mi atarna zi de zi de gat.Din 2008 nu am mai mers in nicio vacanta, nu am mobilat decat livingul si ne-am luat strictul necesar pentru bucatarie…cand am facut un calcul, am ramas stupefiata cand am inteles ca noi in astia 4 ani am platit la banca peste 65.000 euro doar dobanzi!! iar din creditul propriu zis am platit doar vreo 500 euro!! Si ma ingrozesc cand ma gandesc ca daca nu reusesc s-o vindem ,macar sa ne acoperim creditul, timp de 20 de ani va trebui sa platesc pentru ea cu toate sacrificiile aferente.
Asa ca, cine isi face credit la banca ipotecandu-si bunurile pe o perioada mai mare de 10 ani face cea mai mare prostie posibila!Si va fi sclavul bancii o viata de om! Fiti destepti oameni buni, ca viata-i scurta!
Nu e dracu asa de negru. Eu am o rata la un apartament. Bine, ca l-am luat cand inca preturile erau de bun simt si rata e mica. Dar asta nu m-a impiedicat sa ma mut in 2 tari de cand am facut creditul. Ba la un moment dat, chiria pe care o luam in Ro acoperea chiria din US si mai ramaneau si bani. Toate idea e sa nu te intinzi mai mult decat iti este plapuma. Daca nu iti mai plac vecinii inchiriezi si te muti tu cu chirie in alta parte. Solutii exista intotdeauna. Bine ca e mai simplu sa zici: bancile sunt rele, m-au facut sclavul lor.
Am o cunostinta care a cumparat o garsoniera la Piata Sudului cu 90000 Euro in 2007 si plateste aproape 800 de euro pe luna. Chiria in zona este acum in jur de 200E.
Multi, prin creditul pe 30 de ani, au sentimentul ca si-au asigurat batraneti linistite. Poate nu iti merge stralucit in timpul vietii cat sa dezvolti afaceri sau sa ai pensii private, dar macar ai 4 pereti din care nu te da afara proprietarul pentru ca nu ai platit chiria din pensia oferita de statul roman dupa 40 de ani de munca.
Omului cand ii merge bine spune “ce bine ca mi-am luat credit si mi-am cumparat o casa”(si se va lauda tuturor), iar cand ii va merge rau va spune ca a fost cea mai proasta decizie pe care o putea lua.
Asta-i capitalismul! Eu sunt de parere ca orice regim politic a fost gandit pentru inrobi omul, fie cu forta fizica, fie cu forta psihica! Toata chestia asta cu creditele si “sclavia” anilor pe care urmeaza sa-i pierzi muncind pentru patru pereti intr-un bloc comunist e cum ii mai spun unii o “inginerie sociala”. Se vrea ca sa fim sclavi, se vrea ca sa pupam in dos sistemul, se vrea sa fim sclavii lor si sa stranutam cand ni se da voie! Am vorbit nitel pe marginea subiectului caci la urma ai spus: “Nu as putea sa imi pastrez flexibilitatea si independenta daca as sti ca altcineva imi este stapan.” , asa ca.. vrei nu vrei un stapan din punct de vedere social avem cu totii, iar in primul rand in cazul in care crezi intr-o entitate divina, din punct de vedere teologic avem cu totii un stapan numit Dumnezeu (in functie de confesiune). Toata “zestrea” noastra pe care o avem de cand ne nastem se numeste “liberul albitru” si in functie de deciziile noastre, devenim sau nu sclavi a unui fenomen! Numai bine!
E interesant ca desi totul e f. clar (ca nu e bine sa faci credit) totusi sunt multi care sunt convinsi ca e mai bine sa iei credit pe 30 de ani decat sa stai in chirie. Lumea nu intelege ca apartamentul ala nu e al tau decat la final, adica atunci cand tu ai 50-60 de ani. Si ca poate plati si de trei ori valoarea lui in cei 30 de ani, daca e luat cu credit. Asta daca au noroc, pt ca era pretul mare la apartament atunci cand au facut creditul si acum a cazut valoarea apartamentului, atunci e si mai nasol.
Stiu pe cineva care a luat apartament in bucuresti cu 80.000 euro si acum valoreaza 40.000. A platit avans 15.000 si acum nu stie ce sa faca, probabil daca ar renunta la el si ar face alt credit ar avea mai putin de platit.
Stiu pe altcineva care si-a luat in Spania apartament cu f. multi bani si acum nu-l mai poate plati, il da inapoi dar acolo e problema mai delicata. E posibil sa fie obligat de banca sa mai dea bani pt ca valoarea lui actuala nu ii acopera creditul bancii iar contractul e favorabil bancii.
Solutia ta de a sta in chirie si cumpara ceva ieftin atunci cand s-au strnas ceva bani e cea mai buna dar daca explici asta oamenilor vezi ca multi nu-s deacord cu tine si prefera credit pe 30 de ani.
Vecina mea se lauda prin 2008 ca fiica-sa a reusit intr-un an ceea ce ei i-a luat o viata:sa-si cumpere o casa.Faptul ca era a bancii nu conta,de fapt…nici prin cap nu ii trecea.Acum,nu-i ajunge nici ei pensia pentru ca in fiecare luna contribuie la ratele “invingatoarei“.Cati ca ei…
La asa situatii f. multi (nu stiu procentajul) ajung sa nu-si mai plateasca apartamentele si sa piarda dupa ce au platit agoniseala lor de o viata pt avans si aproape toti banii castigati lunar la are.
Daca e sa fii paranoic te-ai gandi ca e un sistem bine gandit facut sa saraceasca populatia, sa muncesti degeaba pentru nimic si tot sarac sa fii.
Cand au fost problemele in america in imobiliare f. multi si-au pierdut casele. Bancile sa dea faliment. Statul a salvat bancile cu bani de la contribuabili. Contribuabilii au fost dati afara din case. Casele au fost demolate. Frumos sistem… Vorba aia turcu (saracu) plateste.
Printr’o situatie asemanatoare au trecut parintii mei vara asta cand au trebuit sa decida intre a inchiria un apartament in care sa stau si a face un credit la banca. Au decis ca vor face un credit bancar fiindca odata ce iti platesti ratele casa ramane a ta. Cu chirie se ridica mai multe probleme.
Asa ca au facut credit cu conditia ca eu sa termin facultatea si sa il preiau dupa aia si au cumparat un apartament la 25000.
Eu unul ma sperii la gandul ca s’ar putea intampla vreo nenorocire si mai ramanem si cu banca pe cap, dar sper ca totul se va rezolva cu bine.
Doamne, asa pateam si eu in Buc.cat am stat cu chirie, sa vina diversii proprietari peste mine la tot felul de momente neanuntate.Cosmar.De aia si eu renuntasem la viata de capitala si m-am intors in orasul meu tot undeva in Moldova.Cand stai cu chirie,cel putin in Romania, e greu sa ai liniste in casa ta.Dar nici cand ai rate la banca nu esti mai linistit.In concluzie: poate te mai linistesti la batranete, sau poate cand mori
)
Tinand cont de vremurile “ciudate” pe care le traim nu renteaza sa cumperi un apartament / casa. Cel mai simplu cu chirie, un avantaj major este faptul ca te poti muta dupa oportunitati.
Bai eu zic ca nici sa-i descurajam pe cei care isi fac rate. Sunt multi, bugetari de exemplu, care morti copti ei isi iau 20 de mil sau mai putin depinde; ei ala toata viata lui o sa ia acelasi ban il vand indreptatit sa se arunce la o rata pentru ca nu are variante.
Si ratele au rolul lor si le vad ok pentru o familie cu o decenta stabilitate financiara. Sunt de acord cu acest credit pentru casa.
Nu sunt de acord sa-ti amanetezi orele de munca pentru telefoane, plasme si alte prostii. O casa merita!
De curand si noi suntem o adevarata familie, cu o casa a noastra la care am muncit amandoi. Nu avem rate, nu avem sef nu ne trezim de la 7. Foarte tare
PS: cautand “viata fara sef” pe google am dat de blogul moldovencei