Mergeam ieri pe strada si deodata vad pe partea cealalta o colega de facultate, Maria. O strig, traverseaza pana la mine, ne tucam, ne imbratisam si intram la o cafea sa stam de vorba. “Faaaaatah” zic “Ce mai faci tu fata? Ce-ai mai facut, cum ti-e viata?“. “Pai ce sa fac” zice ea, “M-am maritat imediat dupa facultate, sunt foarte indragostita de el, e bine, avem o afacere, etc“. In timp ce-mi spunea ea toate astea eu rumegam la cafeaua mea si ma gandeam la cantecelul ala englezesc “First comes love, then comes marriage, then…then….” hmm… ce vine dupa casatorie????

Si deodata imi pica fisa si ii spun: “Fata auzi? Da tu esti cam grasa“. “umm…Poftim????” intreaba ea prinzand culoare in obraji. “Pe bune fata” zic io. “Esti cam grasa, adica uita-te la mine cum arat; uita-te si la sora-ta ce bine arata. M-am intalnit si cu fosta noastra colega Marilena, si ea arata super bine. Numai tu ai ramas asa grasa“. Saraca mea Marie deja era bej-verzui in obraji. “Pai…” zice ea, “stiu ca voi ati slabit si eu am ramas grasa. Dar ce sa fac, cand o sa slabesc o sa slabesc, e ok, unii ajung sa slabeasca dupa mai multe incercari, la mine nu merg dietele obisnuite“. Eu o privesc cu ochi neincrezatori. “Fatah” zic “dar asta cu dietele e o prostie crasa! Tot ce trebuie sa faci e sport, sport sport. De 3 ori pe zi numai sport. Alergi, dai la bicla, plimbi catelul. Si o sa vezi cum intr-o luna se topeste grasimea ca prin minune“.

Maria mea tinea ochii in jos si tot mesteca in cafea…. S-a lasat o tacere de vreo 5 minute intre noi. La un moment dat, ridica ochii din cafea si imi zice: “Mai, stii… eu de fapt am dezvoltat o problema de sanatate. Am probleme cu tiroida. Nu imi ameninta viata, dar din pacate oricat sport fac, orice dieta tin, nu reusesc sa slabesc. Din cauza asta sunt foarte complexata de corpul meu. Imi doresc foarte mult sa arat ca voi, sa pot purta si eu o fusta scurta, sa fiu mandra de mine, sa ma simt femeie“.

Hmmmm ma gandesc eu. “Nasol fata” zic. “Auzi, da tu esti sigura ca ai problema asta cu tiroida?“. “Adica cum” zice ea. “Adica” zic eu “eu cred ca stai tu prea stresata si din cauza asta nu poti sa slabesti“. Maria face ochii mari la mine: “pai da mai, dar m-a diagnosticat un medic, am cerut si a 2-a parere, nu e ca si cum am visat eu azi-noapte boala mea“. “Lasa-ma fata cu medicii astia” zic eu, “crede-ma ca eu stiu mai bine ca am mai auzit de cazuri din astea. Tu n-ai nici o problema cu tiroida, esti pur si simplu prea stresata, daca ai sta mai relaxata si ai lasa lucrurile sa decurga de la sine o sa vezi ca o sa slabesti“. Maria tacuta isi ia geanta si scoate din ea un certificat medical si mi-l baga sub ochi. Citesc eu acolo (nu inteleg nimic) dar se vedea clar, parafa medicului impreuna cu diagnosticul.

Nu, nu e victimizare inutila, e o realitate si o analiza “la rece”. E o chestie de care nu ai voie sa vorbesti in public, pentru ca egalitatea sexelor a adus cu sine si acest tabu. Pe de alta parte, oricat de egale sunt sexele astea, niste lucruri au ramas la fel cum au fost si acum 5000 de ani:

De ce e greu sa fii femeie?

1. Puterea fizica nu e de partea ta. Nu ai cum sa te dai dupa deget la faza asta: masa musculara a barbatilor e mai mare decat masa musculara a femeilor, punct. Da, putem comenta ca femeile sunt cu intuitia, cu vrajitoria, cu tasu, cu masa. Asa o fi, dar un adevar ramane clar: intr-o confruntare fizica directa, de obicei femeia e cea care pierde. Si asta ne aduce la punctul 2:

2. Ai nevoie sa-ti iei mai multe precautii decat un barbat. In stilul vestimentar, in alegerea orelor in care circuli pe strada, in alegerea locurilor in care te poti duce. O femeie in pantaloni scurti, la ora 2 noaptea in ferentari se poate trezi ca viziteaza locuri pe care intotdeauna si-a dorit sa le vada, cum ar fi Italia. Un barbat in pantaloni scurti la ora 2 noaptea in ferentari poate cel mult sa-si ia o bataie, asta daca nu se comporta cum trebuie.

3. Daca nu esti multi-tasking si nu esti un bun manager de proiecte , ai pus-o. Partea asta e foaaaarte controversata, si sunt sigura ca reprezentantele sexului meu o sa-mi sara in cap! Dar adevarul e ca o femeie are un program zilnic foarte complex. Majoritatea femeilor au o cariera, fac copii, au grija de ele, au grija de barbatul lor, sunt cele care administreaza banii si nutritia in familie. Da, barbatii ne ajuta, nu spun ca nu. Dar majoritatea deciziilor din categoriile astea iti revin tie, si asta poate fi o piatra de moara daca nu stii cum sa o administrezi. In plus, un barbat poate sa aiba chelie si burtica, si e ok, astea nu il definesc ca om. In schimb incearca sa ai chelie si burtica daca esti femeie – s-ar putea sa aduni dupa tine un grup de fani cu furci si coase care sa te fugareasca din oras

Sa zicem ca ai o casa. Si casa respectiva cam sta sa cada, nu prea e mare lucru de capul ei. Pe la colturi intra ploaia, e facuta din balegar si pe jos are pamant, nu are ferestre, e practic un grajd insalubru. Ce faci? O darami si stai sub cerul liber, sa te ploua si sa te ninga, sperand ca in curand o sa-ti faci casa noua? Sau mai stai cu ea asa darapanata cum e, pana cand gasesti o alternativa?

Eu sunt o fire foarte practica, asta pentru ca am observat ca idealistii mor de foame. Drept urmare eu prefer grajdul pana cand am bani de casa noua.

Citeam mai de mult la Arhi un post pe tema asta in care el zicea ca oamenii fac copii pentru ca iubesc viata. Si asta m-a facut sa ma gandesc bine de tot la motivul pentru care eu vreau copii. Asta si pentru ca in ultimul timp am discutii cu mai multi oameni care nu vor si nu pot sa inteleaga de ce eu vreau. Asa ca tineti-va bine de scaunele personale, urmeaza o filosofie moldoveneasca:

Eu ca persoana vin de undeva. De la tata si de la mama. Care si ei vin de undeva, de la mamele si tatii lor. Care si mamele si tatii lor vin de undeva. Acum cativa ani am avut rabdarea de a-mi construi propriul arbore genealogic, mergand pana la a 5-a generatie in urma (mai mult de atat nimeni din familia mea existenta nu cunoaste). E uimitor sa vezi cum din 2 oameni care s-au iubit acum 100 si ceva de ani a iesit o armata de alti oameni. E uimitor sa ma gandesc ca daca voi trai 500 de ani voi ajunge sa imi cunosc suficienti urmasi astfel incat sa populez o mica tara. Dar oricat ne-am incrucisa, oricate generatii or sa vina si dupa mine, toate generatiile astea o sa poarte in ele sangele celor 2 oameni, stra-stra-stra-stra bunicii mei, de la care a pornit arborele meu genealogic.

In legatura cu moartea asta exista 2 variante: ori e prea bine dupa, de nimeni nu a vrut sa se intoarca inapoi sa ne povesteasca, ori nu e nimic, e pauza, blackness, 0 total (din motivul asta niciodata nu am prea crezut povestile cu bau-bau si cu iadul). Nu avem de unde sa stim, dar cu siguranta vom “afla”. Bunicii si stra-bunicii mei sunt morti. Dar oricat de morti ar fi ei, nu au murit cu adevarat, pentru ca sangele lor, materia lor vie traieste in mine, si asta reprezinta o imensa consolare atunci cand ma apuca dorul de ei. In mine e sangele tuturor oamenilor pe care i-am cunoscut sau nu i-am cunoscut, din familia mea. Iar cand o sa am copii o sa recunosc in ei toate trasaturile fizice si de caracter ale bunicilor si stra-bunicilor lor.

Deci da, pot spune si eu ca vreau copii pentru ca iubesc viata. Si pentru ca ma iubesc pe mine cu tot ce reprezint eu. Si pentru ca imi iubesc parintii si pentru ca mi-am iubit bunicii si stra-bunicii, si vreau ca, prin intermediul copiilor mei, bunicii si strabunicii mei sa fie nemuritori.

Iar pentru cine declara sus si tare ca nu isi doreste urmasi, mie mi se pare ca face ceva in capul tuturor oamenilor dinaintea lor, toti cei care s-au chinuit sa-i creasca si sa le creasca parintii si bunicii. Practic un singur om ia hotararea sa-i omoare fizic si spiritual pe toti cei care au existat inaintea lui. Iar asta e rau.

Am hotarat sa vorbesc dupa un eveniment ingrijorator petrecut saptamana trecuta: am pierdut 4 ore din putinul meu timp, cred ca e momentul sa cer ajutor E momentul sa “ies din dulap” si sa recunosc ca am o problema – in parte fizica, in parte psihica. Efectiv am o obsesie fata de obiectul fetisului meu. Ii iubesc forma, ii iubesc culoarea, imi place sa-l ating si sa-l miros – ah, mai ales sa-l miros! Iubesc sa fiu in preajma lui, iubesc sa vorbesc despre el, iubesc sa aud vorbindu-se despre el. Imi place sa ma uit la el ore in sir si sa imi imaginez ce pot sa fac cu el. Din ce am citit prin revistele de succes “Libertatea” si “Click” am ajuns la concluzia ca e un obiect rusinos, din cauza asta m-am gandit mult pana sa-mi marturisesc in fata lumii obsesia pentru el.

Bai, numai eu sunt in stare sa imi petrec 4 ore intr-o biblioteca nemteasca si tot sa reusesc sa plec acasa cu 8 carti pe care o sa le citesc cu translatoru in fata si de care sunt sigura ca o sa ma buseasca plansul de nervi ca nu le inteleg in totalitate:)))) Da, obiectul fetisului meu este (si aproape ca mi-e rusine sa-l scriu) cartea. A nu se intelege din asta ca citesc mult, nope, probabil ca as putea maxim sa fiu incadrata la un citit mediu, din ce imi spune goodreads am dat gata doar 26 de carti anul asta. Probabil ca sunt singura persoana din lumea asta care petrece 4 ore pentru a citi zeci de review-uri pentru a alege o singura carte, pe care o poate citi tot in 4 ore. Si inca acu am mai imbatranit! Cand eram mica eram de groaza! Citeam cate 3 carti in acelasi timp (nu in acelasi moment, lol), de ajunsesera adultii sa fie ingrijorati ca sufar de vreo boala de concentrare. Am consumat munti de baterii citind noaptea cu lanterna, pentru ca trebuia sa ma culc la ora fixa. Tot cand eram mica, am primit interdictie sa intru in baie cu vreo carte, ca era sigur ca nu mai ieseam 5 ore ))

Acum sunt mult mai selectiva. Nu pot sa citesc carti triste, carti cu mult sange sau carti cu care nu ma identific. In ultimii ani am inceput sa nu mai pot citi carti straine traduse in romaneste, din cauza traducerilor extrem de proaste. La fel ca si cu filmele, trebuie sa iubesc o carte. Din cauza asta, in general, majoritatea cartilor pe care le citesc primesc din partea mea rating 5/5 . Daca nu imi place o carte, de obicei ma opresc dupa primele 50-100 de pagini – viata e prea scurta si in lume sunt prea multe carti ca sa-ti pierzi timpul cu una care nu te iubeste si pe care n-o iubesti.

Asa ca daca aveti cont pe goodreads.com (echivalentul lui facebook pentru iubitorii de carti) adaugati-ma si pe mine, lasati-ma sa vad ce carti mai cititi si ce carti v-au schimbat viata. Promit sa nu-mi mai pierd 4 ore, dar nu pot renunta la voyeurismul asta spiritual (ca cuvantu ‘telectual ma enerveaza).