De ce vrem copii?
Posted by Moldoveanca on Jan 5, 2012 in Avem nevoie de frumusete | 30 commentsCiteam mai de mult la Arhi un post pe tema asta in care el zicea ca oamenii fac copii pentru ca iubesc viata. Si asta m-a facut sa ma gandesc bine de tot la motivul pentru care eu vreau copii. Asta si pentru ca in ultimul timp am discutii cu mai multi oameni care nu vor si nu pot sa inteleaga de ce eu vreau. Asa ca tineti-va bine de scaunele personale, urmeaza o filosofie moldoveneasca:
Eu ca persoana vin de undeva. De la tata si de la mama. Care si ei vin de undeva, de la mamele si tatii lor. Care si mamele si tatii lor vin de undeva. Acum cativa ani am avut rabdarea de a-mi construi propriul arbore genealogic, mergand pana la a 5-a generatie in urma (mai mult de atat nimeni din familia mea existenta nu cunoaste). E uimitor sa vezi cum din 2 oameni care s-au iubit acum 100 si ceva de ani a iesit o armata de alti oameni. E uimitor sa ma gandesc ca daca voi trai 500 de ani voi ajunge sa imi cunosc suficienti urmasi astfel incat sa populez o mica tara. Dar oricat ne-am incrucisa, oricate generatii or sa vina si dupa mine, toate generatiile astea o sa poarte in ele sangele celor 2 oameni, stra-stra-stra-stra bunicii mei, de la care a pornit arborele meu genealogic.
In legatura cu moartea asta exista 2 variante: ori e prea bine dupa, de nimeni nu a vrut sa se intoarca inapoi sa ne povesteasca, ori nu e nimic, e pauza, blackness, 0 total (din motivul asta niciodata nu am prea crezut povestile cu bau-bau si cu iadul). Nu avem de unde sa stim, dar cu siguranta vom “afla”. Bunicii si stra-bunicii mei sunt morti. Dar oricat de morti ar fi ei, nu au murit cu adevarat, pentru ca sangele lor, materia lor vie traieste in mine, si asta reprezinta o imensa consolare atunci cand ma apuca dorul de ei. In mine e sangele tuturor oamenilor pe care i-am cunoscut sau nu i-am cunoscut, din familia mea. Iar cand o sa am copii o sa recunosc in ei toate trasaturile fizice si de caracter ale bunicilor si stra-bunicilor lor.
Deci da, pot spune si eu ca vreau copii pentru ca iubesc viata. Si pentru ca ma iubesc pe mine cu tot ce reprezint eu. Si pentru ca imi iubesc parintii si pentru ca mi-am iubit bunicii si stra-bunicii, si vreau ca, prin intermediul copiilor mei, bunicii si strabunicii mei sa fie nemuritori.
Iar pentru cine declara sus si tare ca nu isi doreste urmasi, mie mi se pare ca face ceva in capul tuturor oamenilor dinaintea lor, toti cei care s-au chinuit sa-i creasca si sa le creasca parintii si bunicii. Practic un singur om ia hotararea sa-i omoare fizic si spiritual pe toti cei care au existat inaintea lui. Iar asta e rau.
Shoptimist (2)
adib (1)
Adrian (1)
alta marie (1)
Cosmin (1)
Jo (1)
Overmind (1)
parintele (1)
Silving (1)
Si ii vei creste in Germania sau in Romania?
Banuiesc ca ai tai s-au chinuit in Romania, nu?
Eu zic ca conteaza astfel de detalii
.
De fapt “ai mei” in sensul larg al expresiei s-au chinuit intai prin sudul rusiei, si dupa aia prin romania. Deci unde imi cresc copiii, in rusia sau in romania?
Atata timp cat m-am crescut singura, m-am educat singura si de fiecare data cand am avut nevoie de ajutor medical ai mei au trebuit sa plateasca din buzunarul lor doctorului, nu datorez absolut nimic tarii aleia, imi pare rau!
“De fapt “ai mei” in sensul larg al expresiei s-au chinuit intai prin sudul rusiei, si dupa aia prin romania. Deci unde imi cresc copiii, in rusia sau in romania?”
Am pus eu problema gresit, ma refeream la locul unde s-au format ca romani.
“Atata timp cat m-am crescut singura, m-am educat singura si de fiecare data cand am avut nevoie de ajutor medical ai mei au trebuit sa plateasca din buzunarul lor doctorului, nu datorez absolut nimic tarii aleia, imi pare rau!”
Singura n-ai cum!
ps: trecutul influenteaza prezentul
Io, personal, nu vreau. Chiar daca as avea starea materiala necesara, tot nu as face. In momentul in care faci un copil, ti-ai f…t viata. Punct. Pe linga ca lumea asta nu e un loc potrivit pt. un copil. Cine crede ca o sa fie mai bine, sa se duca sa-si faca un tratament. Bine, optimismul retard le caracterizeaza pe majoritatea femeilor (din Rromania), iar rezultatele se vad la fiecare pas. Postarea de fata e un articol in acest sens.
Iti multumesc pentru contributia ta importanta la postul asta
Acum o sa-ti spun o faza putin cam dura, dar e o concluzie la care am ajuns eu personal in privinta oamenilor ca tine:
Nu vrei sa faci copii? Cu atat mai bine!!! Asta inseamna mai multe resurse pentru copiii mei
P.S. Io nu-s in Romania, asa ca mai incearca o data, cu un alt argument.
Cel mai mare rau care il poti face propriului copil, este sa-l nasti. Ii condamnam prin nastere la sclavie pe viata, si sa traiasca in societatea care nici noua nu ne place.
Din pacate, majoritatea retardatilor din societate, nu inteleg pe ce lume traiesc .
Hm. Pai conform argumentului tau… hai sa ne sinucidem in masa. Pentru ca e singura cale de scapare din sclavia pe viata si din societatea asta!
)
Bai nu stiu, eu nu ma simt foarte sclava! Iar societatea imi place oarecum. Da, sunt si faze care ma enerveaza. Doar ca eu ma bucur si pentru lacrimi si pentru zambete, pentru ca amandoua fac parte din viata. Iar viata asta pe care mi-au dat-o mama si tata e cea mai pretioasa chestie pe care o s-o am vreodata!
Conform argumentului tau, nu ar trebui sa traiesti, so ia un streang, niste sapun si devino liber!!
Mie imi plac cucoanele alea, care cu copilul langa ele, cand aud ca eu imi doresc copii, imi zic -Stai, fato, potolita !- Ma intreb, copiii aia ce inteleg, cand aud chestia asta, postita de propria lor mama ? Ca mi s-a intamplat cu o mamica de copil de 14 ani.
Ar fi amuzant daca nu ar fi asa de trist
Probabil ca au ramas insarcinate din greseala si acu copchilu ramane sa poarte povara greselii parintilor lui!
Bre, deci ii Poltergeist aici. Cum mama dracu’ sa nu vrei sa faci copil ca-i de rahat societatea? Unde-i de rahat? In Bucuresti? In Paris? In Delhi? Viata buna ai daca stii sa ti-o faci. Nu toti suntem nefericiti, nu toti suntem ‘suicidali’. Iar lumea asta e inca destul de misto pentru a fi vazuta.
Eu nu mi-am dorit copil pana acum, ca nu eram ‘stabila’ financiar. Acum ma gandesc tot mai des la faza asta. Nu vreau mai multi, ca nu stiu cum ii cresc, dar unul ne permitem sa avem si sa-l educam cat de bine putem.
Dojo : Societatea umana, indiferent in ce tara, oras. Sclavii perfecti sunt aia care se cred liberi. E vorba de realism, nu de suicid : nu toata lumea intelege pe ce lume traieste.
Io iti spun sincer ca nu am filozofii din astea. Si nici macar nu cuget ca prin mine traiesc stramosii, cum zice Moldoveanca, pentru ca sincer nu ma cutremura de emotie gandul. Dar cuget sa fac un copil pentru ca viata doar in doi e amboulea. Suntem amandoi la o anumita varsta si incepe sa se simta si nevoia asta. Imi doresc sa imbatranesc alaturi de domnul in cauza, dar parca va fi mai interesant cu un copil in peisaj. Nus’ probabil ne va face viata palpitanta.
Iar sclav nu ma simt. Sunt freelancer, calatoresc enorm, lucrez de oriunde in lume, nu am datorii (mai am 3 luni de leasing mai exact, pe care le-as putea incheia acum, ca sunt banii in banca, dar prefer sa tin ‘creditorul’ sa astepte, ca nu merita efortul.
Nu sunt o dama din aia care lacrimeaza de emotie, cand vede un copil, dar imi sunt dragi si cred ca viata fara ei este, pe langa ca-i prea linistita, un pic prea plictisitoare
Eu nu vreau copii pentru că iubesc viața. Viața mea.
lol Pentru mine personal e super bine ca tu nu vrei copii. Vezi raspunsul de mai sus, dat lui @xyz. Iar pentru asta iti multumesc
)
Să crești mare.
Daca voi cei de sus ati supravietuit in tara asta poate totusi nu-i chiar atat de cacao, este?
Revenind. N-am mai trecut de mult pe aici. Ca de la moldoveanca la moldoveanca, asta e de rau.
Mi-a placut mult postul. Si da, am incercat sa fac si eu arborele genealogic, dar mai departe de strabunici n-am trecut cu nici o sfortare. In Polonia insa, unde sunt acum, elevii sunt pusi sa se informeze de arborele genealogic si sa vina cu el desenat la scoala.
Eu cred ca poti educa frumos un copil in Romania, daca stii cine esti? Daca ai niste prieteni care vor si ei copii si ai credinta ca va avea un mediu in care sa creasca. Ca mai invata de mic o injuratura sau da cu nasul de grotescul societatii, asta il invata sa fie un supravietuitor. Daca noi n-am murit, sansa e ca nici ei sa n-o duca prea rau.
” Practic un singur om ia hotararea sa-i omoare fizic si spiritual pe toti cei care au existat inaintea lui. Iar asta e rau”
Deci e un gen de datorie sfanta? Sa duci genele mai departe? De ce? Oare au aceasta datorie si cei cu boli genetice, care vor face copii bolnavi care vor face copii bolnavi etc? Au aceasta datorie si cei care nu iubesc copiii, si care vor fi niste parinti groaznici?
Nu e datorie sfanta, nu exista asa ceva. Nici macar nu e datorie. E doar o forma de respect si de dragoste fata de parintii si bunicii tai, precum si fata de cei care s-au chinuit sa-i nasca si sa-i creasca pe bunicii aia.
Nu cred ca am luat in calcul in articol situatiile particulare si regretabile, cum ar fi bolile genetice. Asta e altceva, merita un articol separat, nu despre asta era vorba.
Chestia cu “nu iubesc copiii” e amuzanta. Mi se pare un simptom la fel de grav ca “nu iubesc animalele”. Nu ca lumea tre sa fie obligata sa iubeasca copiii si animalele, doamne fereste! Doar ca “sentimentele” astea sunt un simptom, asa cum si tusea e un simptom, si poate anunta ceva mai grav.
Cum spuneam, e o forma de respect si de dragoste, nu e o datorie. Respectul si dragostea se castiga, nu se datoreaza. In plus nu orice om poate sa iubeasca si sa respecte, exista si oameni foarte egoisti care nu reusesc sa simta asta pentru nici o alta persoana din viata lor.
Chestia cu “nu iubesc copiii” e o chestie de preferinte si nu un simptom (simptom al ce?). Insa chiar si daca ar fi asa, sunt o gramada de persoane care ar fi parinti groaznici. Uneori a da viata nu este nici un dar, mai ales daca persoana o face “din respect pentru stramosi” si nu pentru ca isi doreste cu adevarat (nu este nicio insinuare). Stiu ca exemplele mele sunt cazuri mai rare. Nu atat de rare cat ar fi de dorit. Sunt o gramada de persoane care fac copii datorita presiunii sociale si pentru ca li s-a inoculat ideea ca daca nu vrei copii, e ceva in neregula cu tine.
Nu vreau sa te jicnesc pe tine sau pe cineva drag tie cu comentariul meu, drept urmare vreau sa-ti spun ca asta se bazeaza pe experienta mea si pe oamenii pe care i-am cunoscut eu personal de-a lungul vietii mele.
Toti oamenii pe care ii cunosc si care nu suporta copiii “sufera” de anumite trasaturi de caracter. Trasaturile astea ma fac sa nu mi-i doresc in preajma, sa-i numesc “oameni toxici” si sa ii evit cat pot, indiferent daca sunt membri de familie sau oameni cunoscuti intr-un bar. Oamenii astia sunt cei care atunci cand erau mici nu imparteau jucaria cu nimeni. Daca mamica ii forta sa dea si lu colega o bucatica din prajitura, i-o aruncau in cap de nervi
)
Acum la maturitate, oamenii astia sunt cei care se gandesc doar la matul personal, sunt cei pentru care viata e “funny” si care niciodata nu au avut o problema sau o grija reala, in schimb au tone de griji imaginare si vor avea grija sa-ti explice cat de mult mai importante sunt grijile lor fata de rahaturile tale. Sunt oamenii care vor totul de la tine dar nu sunt dispusi sa iti ofere nimic.
Atentie, nu inseamna ca oamenii care iubesc copiii vor sa aiba propriii lor copii. Eu vorbesc strict de aia care nu ii suporta.
Iar de cei care fac copii datorita presiunii sociale – no comment, aia sunt roboti cu capul in fund. Sunt de preferat oamenii care nu suporta copiii.
Ceea ce ai descris este o categorie. Mai sunt si alte categorii de persoane care nu doresc sau nu le plac copiii (sau animalele), din alte motive decat egoism. In orice caz, persoanele descrise de tine chiar nu trebuie sa faca copii.
Sunt curioasa ce parere ai legat de cei care desi nu vor sa procreeze ei insisi, adopta.
Asa, scuze ca nu am mai raspuns, m-a marcat foarte rau vineri 13
OK, accept asta. Care sunt aceste motive?
Cei care adopta sunt o alta categorie de oameni – si aici intra in joc convingerile mele spirituale pe care, daca tot ai rabdarea sa intri intr-un dialog cu mine, o sa ti le impartasesc
Am citit o carte foarte tare, se cheama “Roots” de Alex Hailey si are un pasaj in care zice (aproximativ) asa: in fiecare familie exista 3 tipuri de membri: cei care nu mai sunt fizic printre noi, cei care respira si mananca, si cei care asteapta sa se nasca. Din punctul meu de vedere, cei care asteapta sa se nasca se vor naste si vor ajunge in familia mea, indiferent daca prin adoptie sau nastere biologica. A adopta copii este practic aceeasi chestie cu a-i face. Asa cum spun toate femeile care decid sa adopte: un copil iti poate creste in uter sau in inima.
Iar in ideea articolului, adoptia nu difera cu mult de nasterea biologica. Iei un copil ca sa-i imprimi spiritual trasaturile de caracter pe care nu vrei sa le lasi sa moara.
Unele persoane nu stiu sa se poarte in preajma copiilor, pur si simplu nu stiu sa comunice cu ei, sa existe impreuna cu ei. Nu “detesta” copiii (ar fi greu sa ii detesti, la drept vorbind) dar nici nu se topesc dupa ei. Eu sunt in categoria asta, nu intorc capul dupa un copil decat foarte rar, s-a intamplat si sa imi placa un copil foarte mult insa adevarul este ca majoritatea imi sunt indiferenti. Nu ma deranjeaza, nici nu ma incanta, daca sunt in situatia asta imi place sa ma joc cu ei, insa nu foarte mult timp. Cred ca pe un copil trebuie sa il doresti, sa astepti cu nerabdare sa il cunosti si sa il vezi cu adevarat.
Alt motiv ar fi ca atunci cand faci un copil nu ii oferi doar viata, bucurie, ci si suferinte, dezamagiri, durere si intr-un final moarte. Si asta este unul din principalele motive pentru care, atunci cand (si daca vreodata) va veni momentul sa fiu pregatita, cred ca am sa adopt un copil care exista deja. Dupa cum vad eu lucrurile, toata lumea are doar de castigat.
Te-am intrebat de adoptie pentru ca am constatat (cu surprindere) ca sunt foarte multi impotriva si pentru care un copil care nu are sangele tau, nu e al tau si pa.
Exista oameni care nu vor sa faca copii pentru ca ar mai aduce un suflet pe pamant care sa sufere (in societatea de azi). Si oamenii care cred asta cu adevarat (si nu doar se baga in seama, isi dau importanta … etc), ajung sa infieze un copil tocmai ca sa aiba grija de cineva care deja sufera aici.
Altii vor copii, cat mai multi (3) ca atunci cand sunt batrani macar unul din ei sa ramana cu parintii si sa-i ajute la batranete (am auzit asta la mai multa lume).
Iar legat de “mai multe resurse pentru ai mei … ” romanii ca popor sunt in scadere deci n-ar fi nici o kestie cum zici sa nu fie resurse…. nu suntem in China unde statul limiteaza nr. de copii. Desigur pana la proba contrarie, un razboi mai serios peste tot… dar noah asa ceva nu o sa se intample intr-o societate asa evoluata cum e cea a noastra.
Cred ca adevaratul motiv la cei care nu vor copii e ori ca nu au bani cu ce sa-i creasca, ori ca sunt putin egoisti si vor sa-si “traiasca” viata. Odata venit copilul, prioritatile se schimba destul de mult. Am vazut asta la toti ce au acum copii mici.
Partea mai aiurea e ca… noi oricum suntem prinsi in sistem. Faci copil, ti-l creste statul, la cresa si la scoala. Paritnii sunt prinsi cu munca, n-au timp sa-l educe, vin acasa seara rupti de oboseala. Si atunci copilul e cam degeaba… sa ajunga la 17 ani si sa nu te mai cunoasca… Foarte putini parinti reusesc sa isi creasca ei copiii.
Putin offtopic: mi s-a parut interesant articolul asta: http://blogsipace.wordpress.com/2011/09/25/690/
Se spune ca vor iesi mult mai frumosi copiii facuti in papusoi din intamplare si nu cei pt care parintii au asteptat sa-si aranjeze intai cariera/viata si apoi la o varsta mai inaintata si-au programat sa le iese copilu intr-o anumita zodie
.
Bai deci care e faza asta cu suferinta??? Adica pardon, pun gresit intrebarea. De fapt corect e: ce intelegi tu prin suferinta?
E suferinta atunci cand te lupti sa-ti faci un viitor? E suferinta atunci cand suferi din dragoste? E suferinta atunci cand iti moare un catel? E suferinta atunci cand iti moare un parinte? E suferinta atunci cand iti vine menstruatia? Ce e suferinta???
Eu spuneam despre parerile UNORA ca nu aduc pe lume copii, pt ca acesti copii sa nu sufere.
Ce inteleg eu prin suferinta… nush, probabil mai mult de o durere de masea n-am trait. Dar ce inteleg eu e irelevant aici pt ca nu-s impotriva copiilor, desi imi place ideea de a adopta intai unul, desi… poti iubi la fel un copil adoptat ca si pe propriul copil?
Suferinta e materia din care e construita viata, la fel ca si fericirea. Una nu poate exista fara alta. Eu personal prefer sa le am pe amandoua in mod egal decat sa aleg sa nu am deloc viata. Pana si suferinta te poate face sa simti ca traiesti.
Eu cred ca da, poti iubi un copil adoptat ca pe propriul tau copil. E ca si cum ti-au pune problema daca poti sa iubesti un al doilea barbat din viata ta la fel de mult ca pe primul
. Cum am spus mai sus, “un copil iti poate creste in burtica sau in inima”, una din 2.
Citind atent comentariile de la acest post, mi-am dat seama ca pentru copilul meu deja nascut, se intrevede urmatorul viitor:
- o sa fie un obez pentru ca resursele alea de care vorbeste @moldoveanca trebuie si ele consumate pana ii apare ei plodul
- sa fie un “sperminator” pentru ca in lumea asta sunt mult prea multi egoisti care se gandesc doar la “viata” lor.
Trecand de la gluma la serios, parerea mea este ca oamenii vor deveni parinti doar atunci cand sunt pregatiti sa devina parinti. Daca nu sunt pregatiti, atunci nu trebuie condamnati, blamati sau acuzati ca inchid cursul unui arbore genealogic.
E deja demonstrat la mine in familie ca sarcina aduce mai multe chinuri decat bucurii pentru mama, ca nasterea poate fi foarte dureroasa, ca sindromul post-partum si depresia post natala exista, ca niciodata copilul nu vine singur in viata unui cuplu ci intodeauna cu o bona/bunic/bunica care sa-ti strice confortul caminului conjugal si da…e adevarat…lucrurile se schimba fata de cum erau ele inainte…cine neaga ca nu s-ar fi schimbat nimic in viata lui , ori e pe xanax sau alte coctailuri ori e intr-o faza foarte avansata de negare care necesita tratament serios…
Cu toate acestea, este demonstrat stintiific ca durerea este primul lucru pe care-l uita creierul si bucuriile pe care ti le aduce un copil/sau mai multi sunt atat de multe incat nu ai de ce sa regreti ca ai renuntat la “viata mea” pentru ceva ce devina “noua mea viata” (adica copilul pentru cei care nu au inca copii si nu stiu e inseamna asta) .
Dar alegerea asta trebuie sa fie a fiecaruia si momentul cand are loc swich-ul trebuie sa fie asumata de ambii parinti in cunostinta de cauza, pentru ca in caz contrar, copilul este cel care va suferi cel mai mult si suferinta si frustrarile lui se vor multimplica peste generatii…
Mi-a atras atentia nickname-ul tau pe nu stiu ce blog si am ajuns la concluzia ca esti din Piatra ca si mine
ca sa ma bag si eu in vorba aici,ca e un subiect si pt mine : mie nu-mi placeau copiii,cand am hotarat sa-l avem pe primul a fost asa, din inertie mai degraba,ca dupa casatorie la un moment dat trebuie sa te gandesti la copii,si nu neaparat ca-mi ticaia ceasul.Dupa primul copil mi s-a desteptat sentimentul matern-dar nici macar instantaneu- astfel incat acum viata mea de dinainte mi se pare tare goala.Lipsita de sens altfel spus, ca goala nu era,dar parca acum tot ce facem are o motivatie suprema,are un rost.Dar nici nu incerc sa-i conving pe altii, cred ca fiecare are dreptul la parerea si alegerile lui in viata sa.Conteaza cum simt eu si ce ma face pe mine multumita in casa mea.