Cum sa te porti cu un parinte/viitor parinte
Inspirata fiind de postul lui arhi, dar si de niste evenimente recente petrecute in viata mea si a cunoscutilor mei, am pus cap la cap o listuta a celor mai tari replici pe care le-am auzit spuse unui parinte/viitor parinte de catre oameni cu pretentii de ‘telectuali dar cu bunul simt la cote negative. Cred ca uneori avem nevoie de niste “remindere” din astea, pentru ca viata asta e prea rapida, de multe ori trece pe langa noi fara sa o simtim si ne dam seama ca prostii cum ar fi sensibilitatea, bunul simt sau propria noastra oala care fierbe sunt concepte de mult uitate.
1. Cand afli ca o prietena incearca sa ramana gravida si nu reuseste nu te apuca sa-i impartasesti din parerile tale eco-filosofice cum ca e mai bine asa, ca si asa suntem cam multi pe pamant. La fel, nu o da pe habotnicii de genul “lasa draga, asa vrea dumnezeu” sau, si mai rau, “poate dumnezeu te pedepseste dintr-un motiv, ar trebui sa te duci sa te spovedesti”. In extrema cealalta, daca o prietena ti se plange ca nu poate concepe un copil, nu te apuca sa ii povestesti ce bine te-ai distrat cand ai facut tu avort. E ca si cum ea ti-ar spune ca are mare nevoie de bani si tu i-ai povesti cum ai aruncat un sac de bani ca nu aveai ce face cu ei si te impiedicai de ei prin casa. Da, stiu, stiu, e corpul tau, nimeni nu te impiedica, poti sa te duci si sa te arunci si in fantana. Ideea e ca pentru fiecare porumbel pe care il scoti din gurita trebuie sa verifici daca il scoti la locul si la timpul potrivit.
2. Cand afli ca o prietena e gravida, nu incepe sa-i spui povesti de groaza cu prietena matusei verisoarei tale care a facut avort/a avut complicatii in sarcina/a nascut un copil cu malformatii. Cum ti-ar conveni tie sa ai o durere de cap si eu sa-ti povestesc de cazuri in care acea durere s-a dovedit a fi tumoare? Stiu ca esti o sursa de informatii, o enciclopedie umblatoare si nu vrei decat sa o ajuti pe prietena ta, dar in cazul asta pastreaza-ti povestioarele amuzante pentru tine.
3. Cand afli ca o prietena a nascut, nu te apuca sa-ti dai cu parerea referitor la cat de apropiati sau de indepartati ar trebui sa fie ochii copilului, cum ca are capusorul cam deformat sau o mana mai lunga decat alta. Replica invariabila va fi “si acu ce vrei, sa-l bag inapoi?”. Daca nu stii despre ce vorbesti, nu te apuca sa oferi retete babesti penrtu calmarea colicilor sau pentru adormirea copilului. Nu, ce ai auzit tu cu coltul de batista inmuiat in tuica si pus in gurita copilului ca sa adoarma mai repede nu e o solutie.
In toate cazurile, cel mai important lucru e sa te abtii sa oferi sfaturi. Daca prietena ta are nevoie de ajutorul tau, iti va cere singura ajutorul sau sfatul. In rest, mai ales daca nu ai/nu-ti doresti copii, cel mai sigur e sa stai in bancuta ta si sa tii pliscul inchis.
Toate cazurile de mai sus au fost auzite cu urechiutele mele, ca nici nu le-as fi crezut daca mi le povestea altcineva!
P.S. Postul asta se adreseaza tuturor specialistilor in arta vietii, tuturor geniilor teoretice nedescoperite care stau acolo, in spatele calculatoarelor personale, si sufera ca nu pot sa-si lase amprenta intelepciunii lor netarmuite asupra umilelor existente ale celor care chiar se iau la tranta cu viata, nu doar stau sa cugete de pe canapea.
Cum sa-ti ratezi toata viata: ghid practic
Spre deosebire de ce crede toata lumea cand vine vorba de subiectul asta, o viata nu e chiar asa usor de ratat. O viata de om e destul de lunga (minim 70-80 de ani) si de complexa, iar ratarea ei e o adevarata arta. De fapt omul obisnuit ca mine si ca tine s-ar putea sa nu ajunga niciodata la performanta asta. A-ti rata viata cere determinare si perseverenta. Nu poti sa o comiti o singura data si gata, sa spui ca ai ajuns la performanta de a-ti rata viata. Din cauza asta m-am gandit sa pun la cale un mic ghid practic pentru cei care s-au saturat de atatea succesuri (!) si vor sa atinga nirvana ratarii:
Culmea nesimtirii
La atelierul foto luna august e, de multi ani, cea mai ocupata luna – vin italienii. Noi ii numim “italieni” pe toti romanii plecati in strainatate care vin in august in Romania pentru a-si mai rezolva din acte. Vin sa-si schimbe permisul care expira, vin sa-si ia cu ei copii lasati in grija bunicilor (si pentru asta trebuie sa le faca pasapoarte si fotografii), etc. Partea proasta e ca aduc cu ei la pachet toata nesimtirea, marlania si huliganismul pe care il exportam noi cu atata succes in toata europa
Fii bărbat şi spune “NU”
Dacă te-am întrebat ceva mă aştept la un răspuns, fie că este da, fie că este nu. Culmea, iţi este foarte uşor să spui “da”, însă atunci când circumstanţele iţi impun să spui “nu” de ce taci – sau mai rău, de ce spui “da” când de fapt vrei să spui “nu”? Pe bune, ce crezi că se intamplă daca eşti bărbat (chiar dacă eşti fată) şi îmi spui în faţă un NU hotărât?
Ai o părere foarte proastă despre mine şi mult prea bună despre tine dacă tu crezi că spunându-mi “nu” ma jicneşti. Valoarea mea nu stă într-un “nu”, indiferent dacă acest “nu” vine din partea ta sau a altuia.
Sau poate crezi ca rupi toate punţile de comunicare cu mine dacă îmi spui “nu”? Greşit! Şi eu am spus nu de multe ori, şi încă o să mai spun. Pot accepta un nu ici si colo. Ce nu pot accepta sunt vesnicele “nu”-uri şi laşitatea. Atunci e clar că ori nu vrei, ori nu poţi să menţii o relaţie cu mine, şi în acest caz eu mă retrag pentru că dragoste cu de-a sila nu se poate.
E mult mai bine să spui “nu” decât să taci. Pentru ca eu nu am nici timpul şi nici nervii necesari sa suport tăcerea ta.
P.S: Am revenit 
M-am hotărât să nu mai votez
Deşi poate părea o banalitate pentru mulţi, aceasta este o hotărâre destul de dramatică pentru mine, pentru că este împotriva naturii mele. Să mă explic: din cauza meseriei, a personalităţii mele sau a experienţelor prin care am trecut tind să fiu mai optimistă decat restul populatiei. Unii ar zice chiar ca sunt chiar prosteşte de optimistă.
Când, în clasa a 12-a m-am hotărât să îmi schimb brusc domeniul şi, de la un liceu de mate-info am vrut sa dau la o facultate de umane, profesoara mea de filosofie (materie pe care trebuia să o învăţ în 3 luni ca să intru la facultate) m-a anunţat că am o şansă la 1000 să reuşesc. Credeţi că m-am supărat pe ea? Am ieşit în oraş şi am dat de băut, sărbătorind faptul că am o şansă (era o scena in “Tăntălăul şi Gogomanul, tot în genul ăsta)
