Cum sa-ti ratezi toata viata: ghid practic
Spre deosebire de ce crede toata lumea cand vine vorba de subiectul asta, o viata nu e chiar asa usor de ratat. O viata de om e destul de lunga (minim 70-80 de ani) si de complexa, iar ratarea ei e o adevarata arta. De fapt omul obisnuit ca mine si ca tine s-ar putea sa nu ajunga niciodata la performanta asta. A-ti rata viata cere determinare si perseverenta. Nu poti sa o comiti o singura data si gata, sa spui ca ai ajuns la performanta de a-ti rata viata. Din cauza asta m-am gandit sa pun la cale un mic ghid practic pentru cei care s-au saturat de atatea succesuri (!) si vor sa atinga nirvana ratarii:
Cum sa ai copilul perfect
Eu am fost un copil crescut la curte si dus des la tara. Si, cel mai important, am fost un copil lasat sa puna mana in foc ca sa vada ca arde. Nu mi s-a spus niciodata “nu alerga ca o sa cazi” sau “nu trage mîţa aia de coada ca o sa te zgîrie”. Daca picam, picam, smiorcaiam oleaca si imi trecea cand vedeam ca nu ma baga nimeni in seama. Daca ma zgaria mîţa, o zgîriam si eu, ne suparam una pe cealalta, dupa care ne impacam seara la culcare cand se baga in patutul meu, ca o mîţă ce era 
Cand eram mica, mama nu ma lasa sa port si eu fustita, pentru ca aveam picioarele acoperite de vanatai si zgarieturi. Am escaladat nenumarati copaci, toata ziua alergam pe afara ca un salbatic pana reusea tata sa ma adune in casa, lesinata de foame si de somn. Tricouasul alb pe care il imbracam dimineata ajungea inapoi seara complet negru, dar nimeni nu ma certa ca de ce l-am murdarit. Adultii din viata mea si-au dat seama din timp ca un copil nu e un bibelou, unde il pui de acolo sa-l iei.
Cand eram mica, mancam ciresele nespalate direct din copaci (cu vierme sau fara, viermele era considerat supliment nutritiv). La fel si cu capsunile, le mancam direct din tufa. E drept, uneori mai trecea si cate un catel mititel pe acolo inainte sa apuc eu sa mananc capsunile 
Dar nimeni nu a urlat vreodata la mine cand sa mananc, ce sa mananc si cum sa mananc. Cu toate astea, din copilul de alta data a iesit un om (destul de) sanatos fizic si psihic, un om care stie clar cum o sa-si creasca viitorii copii.
Mamicile din zilele noastre sunt tare ciudate. Majoritatea au program de dus copilul in parc. Le si auzi cum zic “acum mergem sa ne jucam in parc cu copiii” de parca plodul respectiv ar fi un caine care trebuie scos afara la pipi. Copilul in cauza nu are voie sa se agite ca transpira. Nu are voie sa se catere ca s-ar putea sa cada. Doamne fereste sa pice in cur odorul, iese tragedia de pe lume – vai mama, vai, te-ai lovit? vai, hai sa te duca mama la doctor – vanataia aia de pe piciorus s-ar putea sa fie periculoasa!
Mamicile din zilele noastre au program de lectii cu copilul – dupa ce ca vine saracul de la scoala dupa 6 ore de matematici superioare si literaturi romane care l-ar capia si pe Eminescu, il mai ia si acasa muma intr-o serie ca deh, tre sa iasa savant copilul ca sa moara de ciuda Ioneasca de la 2! Si dupa ce il tin numai in din astea 5-6 ani din viata, se mai mira ca, o data ajuns la 13-14 ani, “odorul mamei” incepe sa respinga orice contact cu scoala si o ia pe alte cai…
Copiii din zilele noastre nu au voie sa atinga urmatoarele lucruri: pamant, nisip, praf si derivatele; rame, gandaci, carabusi, fluturi, buburuze si tot neamul lor cel viu; animale (pot sa ii imbolnaveasca), alti copii (pot sa ii bata), alti oameni (daca ii rapesc)
Pentru mamele care isi doresc copilul perfect, am o recomandare: o papusa din aia frumoasa, de portelan (pe acelasi principiu, sa crape de ciuda ioneasca). E drept, si papusa presupune niste implicare si anumite responsabilitati – de exemplu s-ar putea sa fie nevoie sa o stergi de praf din cand in cand. Dar in rest o papusa de acest fel e perfecta: sta unde o pui, nu te contrazice, nu comenteaza, nu trebuie sa iti faci griji in legatura cu papusile cu care umbla papusa ta. Si ce e cel mai important, o poti arata oricand prietenilor tai cand vin in vizita si care, daca sunt la fel de batuti in cap ca si tine, nici nu o sa-si dea seama ca papusa nu are viata – important e ca e cuminte, nu? Doar ai grija ca, din cand in cand, sa inlocuiesti papusa cu una mai mare. Iar dupa 20 de ani sa o faci disparuta si sa le spui tuturor ca a intrat la facultate cu 10.
De ce sa pleci din Romania
Asta nu e genul meu de post si nu e genul meu de gandire! De obicei eu ador cauzele pierdute. Nu imi place sa merg cu valul, am o samanta de ghita contra in mine iar intr-un schimb de idei rolul meu este de avocatul diavolului. Asa ca va dati seama cat de putin imi place titlul postului astuia. Sunt sigura ca, daca il citesc maine, continutul o sa-mi placa si mai putin decat titlul. Chestia cu plecatul e la moda printre capsunari si gigoloi italieni, iar acestea nu sunt niste persoane cu care as vrea sa fiu asociata. Dar asta e, trebuie sa o spun, trebuie sa scot gandurile astea din mine si sa le eliberez in salbaticie, poate da Domnul si ma contrazice cineva prin comentarii si reusesc sa imi schimb parerea. As vrea sa imi schimb parerea. Si ma apuca tristetea cand ma gandesc ca nu sunt prea multe sanse.
Sfarsitul lumii
Filed under: Din viata, Libertatea de exprimare, Suparari, educatie
Ati observat ca intotdeauna cand vine vorba de vreun eveniment care ar putea sa insemne sfarsitul omenirii, batranii cred cel mai mult in el? Cum are loc vreun eveniment, fie ca e experimentul de la Geneva, fie ca e vreo eclipsa de luna sau de soare, fie ca e vreo furtuna mai puternica, toti mosnegii anunta sumbru ca pana aici ne-a fost. Dumnezeu va ineca lumea, pedepsind-o pentru pacatele ei. In decembrie 1999 era teroare cu babele, nu mai vedeai nici una pe strada. Daca mai aveai si nenorocul sa ai vreo baba fanatica printre cunoscuti, trebuia sa-i suporti prevestirile apocaliptice, anuntate cu un ciudat zambet de satisfactie pe figura. Acum e moda cu 2012.
Mai oamenilor, eu imi dau seama ca voi sunteti batrani si va apropiati de sfarsitul vietii. Imi dau seama si ca asta e un soc pentru multi dintre voi. Fiecare om se crede buricul pamantului, nimeni nu poate sa-si imagineze ca pamantul a existat inainte sa se nasca el si ca va exista milioane de ani dupa moartea lui. Cand vine vorba de sfarsitul lumii, normal ca batranii si-l doresc cel mai mult, pentru ca probabil gasesc o consolare in faptul ca o data cu ei mor toti ceilalti oameni. Gasesc o consolare ca nu o sa piarda nimic, pentru ca nu o sa mai fie nimic. Dar eu sunt abia la inceputul vietii. Mai am o multime de facut, mai am o multime de trait, de iubit de urat. Lasati-ma cu sfarsitul lumii, voi probabil ca vi-l doriti dar eu fac tot posibilul sa-l impiedic.
Ce am invatat in 3 luni de la marea mutare
Iata ca au trecut deja 3 luni de la marea schimbare din viata mea. 3 luni de cand, cu catel cu purcel si cu gagiu m-am mutat la capatul celalalt al Europei. Desi nu am nimerit intr-o societate total opusa celei romanesti (cum e de exemplu societatea germana), socul cultural tot a existat. In cele ce urmeaza, o sa va povestesc ce m-a socat cel mai mult la oamenii astia, inafara de chestiile evidente – cum ar fi curatenia, bunul simt si increngatura de autostrazi
1. Chestia cu mancarea naturala din romania e un mit. O fi fost naturala acum 20 de ani. Cert e ca alimente mai gustoase decat cele cumparate din supermarket-urile de aici eu nu am mancat decat la mamaia mea. Rosiile au miros, portocalele au un cu totul alt gust decat cele din magazinele noastre (au gust de cappy de portocale, doar ca le vezi ca-s naturale si nu sunt o gramada de chimicale). Prima data cand am mancat Kiwi aici (intr-o salata) nici nu am stiut ce e!!!
2. Chestia cu romanii care sunt cei mai primitori si cei mai ospitalieri e cel mai mare mit. Nu tin minte ultima data cand un necunoscut a binevoit sa ma ajute pe o strada din ro. A, ba da – cand eram disperata sa ajung la o adresa pe care nu o gaseam si i-am oferit unui nene 30 de lei ca sa mearga cu mine – si nu era taximetrist. Oamenii de aici se poarta cu strainii ca si cum ar fi prietenii lor de o viata. Te iau de mana si te duc pana in statia de autobuz daca esti prea tut sa o gasesti singur, iti explica in detaliu, se intorc dupa tine pe strada pentru ca au uitat sa-ti spuna un amanunt. Chelnerii si vanzatorii te tin minte si te saluta pe strada si la 2-3 zile dupa ce ai fost in localul lor. Daca te lovesti din greseala de cineva in magazin, sau ii blochezi cuiva calea sau privelistea, respectiva persoana te atentioneaza cu un zambet atat de cald de zici ca te confunda cu un vechi prieten, nu cu o persoana care tocmai i-a cauzat o neplacere
