Cum sa-ti ratezi toata viata: ghid practic
Spre deosebire de ce crede toata lumea cand vine vorba de subiectul asta, o viata nu e chiar asa usor de ratat. O viata de om e destul de lunga (minim 70-80 de ani) si de complexa, iar ratarea ei e o adevarata arta. De fapt omul obisnuit ca mine si ca tine s-ar putea sa nu ajunga niciodata la performanta asta. A-ti rata viata cere determinare si perseverenta. Nu poti sa o comiti o singura data si gata, sa spui ca ai ajuns la performanta de a-ti rata viata. Din cauza asta m-am gandit sa pun la cale un mic ghid practic pentru cei care s-au saturat de atatea succesuri (!) si vor sa atinga nirvana ratarii:
Cum sa ai copilul perfect
Eu am fost un copil crescut la curte si dus des la tara. Si, cel mai important, am fost un copil lasat sa puna mana in foc ca sa vada ca arde. Nu mi s-a spus niciodata “nu alerga ca o sa cazi” sau “nu trage mîţa aia de coada ca o sa te zgîrie”. Daca picam, picam, smiorcaiam oleaca si imi trecea cand vedeam ca nu ma baga nimeni in seama. Daca ma zgaria mîţa, o zgîriam si eu, ne suparam una pe cealalta, dupa care ne impacam seara la culcare cand se baga in patutul meu, ca o mîţă ce era 
Cand eram mica, mama nu ma lasa sa port si eu fustita, pentru ca aveam picioarele acoperite de vanatai si zgarieturi. Am escaladat nenumarati copaci, toata ziua alergam pe afara ca un salbatic pana reusea tata sa ma adune in casa, lesinata de foame si de somn. Tricouasul alb pe care il imbracam dimineata ajungea inapoi seara complet negru, dar nimeni nu ma certa ca de ce l-am murdarit. Adultii din viata mea si-au dat seama din timp ca un copil nu e un bibelou, unde il pui de acolo sa-l iei.
Cand eram mica, mancam ciresele nespalate direct din copaci (cu vierme sau fara, viermele era considerat supliment nutritiv). La fel si cu capsunile, le mancam direct din tufa. E drept, uneori mai trecea si cate un catel mititel pe acolo inainte sa apuc eu sa mananc capsunile 
Dar nimeni nu a urlat vreodata la mine cand sa mananc, ce sa mananc si cum sa mananc. Cu toate astea, din copilul de alta data a iesit un om (destul de) sanatos fizic si psihic, un om care stie clar cum o sa-si creasca viitorii copii.
Mamicile din zilele noastre sunt tare ciudate. Majoritatea au program de dus copilul in parc. Le si auzi cum zic “acum mergem sa ne jucam in parc cu copiii” de parca plodul respectiv ar fi un caine care trebuie scos afara la pipi. Copilul in cauza nu are voie sa se agite ca transpira. Nu are voie sa se catere ca s-ar putea sa cada. Doamne fereste sa pice in cur odorul, iese tragedia de pe lume – vai mama, vai, te-ai lovit? vai, hai sa te duca mama la doctor – vanataia aia de pe piciorus s-ar putea sa fie periculoasa!
Mamicile din zilele noastre au program de lectii cu copilul – dupa ce ca vine saracul de la scoala dupa 6 ore de matematici superioare si literaturi romane care l-ar capia si pe Eminescu, il mai ia si acasa muma intr-o serie ca deh, tre sa iasa savant copilul ca sa moara de ciuda Ioneasca de la 2! Si dupa ce il tin numai in din astea 5-6 ani din viata, se mai mira ca, o data ajuns la 13-14 ani, “odorul mamei” incepe sa respinga orice contact cu scoala si o ia pe alte cai…
Copiii din zilele noastre nu au voie sa atinga urmatoarele lucruri: pamant, nisip, praf si derivatele; rame, gandaci, carabusi, fluturi, buburuze si tot neamul lor cel viu; animale (pot sa ii imbolnaveasca), alti copii (pot sa ii bata), alti oameni (daca ii rapesc)
Pentru mamele care isi doresc copilul perfect, am o recomandare: o papusa din aia frumoasa, de portelan (pe acelasi principiu, sa crape de ciuda ioneasca). E drept, si papusa presupune niste implicare si anumite responsabilitati – de exemplu s-ar putea sa fie nevoie sa o stergi de praf din cand in cand. Dar in rest o papusa de acest fel e perfecta: sta unde o pui, nu te contrazice, nu comenteaza, nu trebuie sa iti faci griji in legatura cu papusile cu care umbla papusa ta. Si ce e cel mai important, o poti arata oricand prietenilor tai cand vin in vizita si care, daca sunt la fel de batuti in cap ca si tine, nici nu o sa-si dea seama ca papusa nu are viata – important e ca e cuminte, nu? Doar ai grija ca, din cand in cand, sa inlocuiesti papusa cu una mai mare. Iar dupa 20 de ani sa o faci disparuta si sa le spui tuturor ca a intrat la facultate cu 10.
Psihoza Avatar
Da, am vazut filmul. Nu, nu l-am vazut la cinematograf si chiar ma bucur ca as fi regretat banii pentru bilet. Nu, nu m-a impresionat, nici macar nu pot spune ca mi-a placut. A fost un film prost, mi-a amintit de povestile cu padurea fermecata de cand eram mica. Numai ca pe alea le savuram la 5 ani, acum la 25 parca lipseste ceva…
Mutare…
Bre, sunt in proces de mutare cu trupu si cu sufletu pe alte meleaguri. Aveti rabdare cocoseii mosului ca scrie baba…
Na ca mi-am tras si eu DoFollow!
Ce…numai bucurestenii sa aiba?
