Dacă te-am întrebat ceva mă aştept la un răspuns, fie că este da, fie că este nu. Culmea, iţi este foarte uşor să spui “da”, însă atunci când circumstanţele iţi impun să spui “nu” de ce taci – sau mai rău, de ce spui “da” când de fapt vrei să spui “nu”? Pe bune, ce crezi că se intamplă daca eşti bărbat (chiar dacă eşti fată) şi îmi spui în faţă un NU hotărât?

Ai o părere foarte proastă despre mine şi mult prea bună despre tine dacă tu crezi că spunându-mi “nu” ma jicneşti. Valoarea mea nu stă într-un “nu”, indiferent dacă acest “nu” vine din partea ta sau a altuia.

Sau poate crezi ca rupi toate punţile de comunicare cu mine dacă îmi spui “nu”? Greşit! Şi eu am spus nu de multe ori, şi încă o să mai spun. Pot accepta un nu ici si colo. Ce nu pot accepta sunt vesnicele “nu”-uri şi laşitatea. Atunci e clar că ori nu vrei, ori nu poţi să menţii o relaţie cu mine, şi în acest caz eu mă retrag pentru că dragoste cu de-a sila nu se poate.

E mult mai bine să spui “nu” decât să taci. Pentru ca eu nu am nici timpul şi nici nervii necesari sa suport tăcerea ta.

P.S: Am revenit

• Tweet