1. De ce femeile grase isi petrec 4 ore la coafor/cosmeticial, cel putin o data pe saptamana, aranjandu-si parul/tenul? Nu ar fi mai simplu ca acelasi numar de ore sa le petreaca la sala? Pe munte? La tenis? Oriunde exista nevoia sa faca miscare? De ce le trebuie sa-si aranjeze parul, cred cumva ca cineva le va observa prima data fata si nu cele 120 de kg de grasime de pe fund? Nu ma intelegeti gresit, nu cred ca o femeie tre sa fie size 0, dar cand nu ti-ai mai vazut organele genitale de mult din cauza burtii, deja inseamna ca ai o problema!

2. (corelat cu 1) De ce la sala/pe munte/ la tenis /la piscina merg numai femeile slabe? E ca si cum in clasa 1 ar merge numai studentii de facultate! Unde sunt femeile care chiar au nevoie de dieta, miscare, nutritionist? A, da, la coafor!

3. De ce femeile care au suferit mult din cauza religiei in care au fost crescute sau din cauza educatiei primite, insista sa-si oblige fiicele sa urmeze acelasi drum? O femeie care sta intr-o casnicie nefericita si violenta isi va invata fiica ca trebuie sa suporte aceleasi lucruri pentru ca el e barbat si are dreptate.

Toti oamenii au o parere extraordinara despre ei ca indivizi. Si de fapt e foarte logic sa fie asa, cand lumea intreaga incearca sa te doboare, singurul tau aliat esti tu. Dar parerea asta extraordinara nu poate exista asa, independent, trebuie sa fie confirmata si de fapte. Din cauza asta fiecarui om i se pare ca el e cel mai frumos, cel mai destept si cel mai amuzant. Si doamne fereste sa apara ceva sau cineva care sa schimbe aceasta parere!

Nimic nu e mai crunt decat sa fii certat cu tine insuti! E greu de tot cand gresesti si trebuie sa-ti privesti greseala direct in fata. Drept pentru care cea mai simpla cale este metoda strutului: capul in pamant si fundul inainte. Oamenii in incercarea lor disperata de a cadea la pace cu ei insisi au inceput sa schimbe numele obiectelor, fiintelor si actiunilor. Au inceput sa numeasca prostitutia “a face o partida buna”. Au inceput sa numeasca lasitatea “cale de mijloc”.  In mod logic, cele mai multe denumiri le-a capatat cea mai nasoala greseala dintre toate: crima; de la “a muri pentru patrie”, continuand cu “bau-bau”, “teroristii”, “boogeyman” si terminand cu “avort”, iar in postul asta o sa dezvolt ceva mai mult ideea de avort ca minciuna frumoasa.

No ca tocma incercam sa scriu un post despre fericire cand a venit o leapsa de la Ionuka. Despre 10 lucruri care-mi plac. Neaparat lucruri, adica chestii materiale. 5 numai ale mele si 5 pe care le-as imprumuta si altora. A, si cu care am intrat in contact in ultima luna…Greu de tot sa te gandesti la lucruri, tocmai mi-am dat seama de cat de putine forme materiale sunt eu legata! Din necesitati ce tin de job, tot ce am trebuie sa incapa in jumatate de portbagaj de masina mica. Dar cate ceva tot am, asa ca sa vedem…

Patriotul de ziua a 7-a e o specie umana care se manifesta de obicei duminica (sau in orice zi de sarbatoare legala), de preferat in timpul sau dupa un gratar care i-a adormit simturile fizice si i-a trezit indelung adormitele simturi intelectuale. Dupa ce a dat pe gat un mic si o bere, patriotul de ziua a 7-a isi aminteste ca tu ai luat niste alte decizii in viata decat el (bine, exceptandu-le pe cele evidente: spalat pe dinti, deodorant, etc).  De asemenea, isi aminteste ca tu nu esti dispus sa mori pentru tara si popor (asa cum au facut strabunii lui) sau ca, in mod total nepatriotic, ai cu o clasa mai mult decat trenul si chiar esti dispus sa depui ceva efort pentru painea zilnica, spre deosebire de frecatul national al mentei de gradina. Asa ca, dupa ce trage o ragaiala pentru a-si  pune neuronii in miscare (si, bineinteles, pentru a parfuma atmosfera cu acea esenta delicata de ridichi + usturoi), patriotul de ziua a 7-a executa o manevra abila de intimidare a adversarului (eu): “ia mai da-i drecu, da-ca nu ii plashe in tara lor, sa pleshe si sa ste acolosha, ci doar io  munshesc sa le dau lor de potol ?(= mancare – n.r.)”

De mii de ori pana acum mi s-a confirmat faptul ca in Romania fara cearta nu rezolvi nimic. Nu poti intra intr-un magazin, pur si simplu sa saluti, sa zambesti si sa o rogi pe vanzatoare sa-ti dea o paine. Ai toate sansele din lume sa te ignore, sa-ti tranteasca nervoasa marfa de tejghea sau sa-si stearga mucii cu aceeasi mana cu care iti da painea. In schimb daca intri in magazin, nu saluti, nu zambesti, bati din picior si spui pe o voce enervata “haideti doamna, o paine ca ma grabesc”, o sa fii uimit de dragalasenia si servitudinea cu care te intampina vanzatoarele.

Articolul asta e pentru tine, draga batranule care l-ai plans ieri, in mod public sau in secret, pe ceausescu. Stiu ca probabil n-o sa ajungi sa-l citesti, pentru ca internetul e un mediu strain si amenintator pentru tine, la fel ca tot ce face parte din lumea de azi, atat de indepartata de tineretea ta glorioasa pusa in slujba comunismului. Poate ti-l povesteste vreun nepot dintre cei care au timpul si rabdarea sa te infrunte.

Din ciclul “cum (nu) se adapteaza sistemul de invatamant vremurilor noastre” astazi tratam subiectul “cum sa ne folosim de corpul nostru de femei”. Motivul pentru care tratam acest subiect este nervul crescut al autoarei (moa) cu privire la cele care isi spun ca sunt femei, se coafeaza ca niste femei, se poarta ca niste femei, dar totusi inca sunt absolut convinse ca bebelusii sunt adusi de barza.

Cu tot curentul asta cu feminismul, cu toata deschiderea spre nou din ultimele decenii, cu toata abundenta de informatii la care avem acces, fie pe internet, fie pana si la standul de ziare, exista in continuare o MULTIME de femei carora le este rusine de propria lor feminitate, de atributele fizice care le fac sa fie femei.