Care ar fi motivul pentru care un om nascut si crescut in romania (si care traieste in romania) ar scrie sau ar vorbi numai cu englezisme in contextul unei audiente formate numai din romani? Ne credem mai inteligenti? Mai speciali? Mai cosmopoliti? A sti engleza a devenit o mandrie similara cu cea de a detine o diploma de doctor?

Nu ma refer la cazurile speciale, la cei care folosesc sintetizatoare vocale pentru a putea comenta pe un blog. Ci ma refer la cei care au norocul sa fie intregi la corp, dar cu mintea nu stau la fel de bine. Si nu ma refer la termenii intraductibili cum ar fi “freelancer”, “plugin”, “windows”, etc – pe astia americanul i-a inventat si cam tre sa respecti faptul ca un om a fost mai destept ca tine si sa nu-i slutesti denumirea originala.

Cel mai misto e cand vorbesti cu cate unul si in mijlocul discutiei inflacarate despre sensul vietii sau despre ploaia de afara o da pe engleza. Si nu orice fel de engleza, ci din aia cu accent rusesc si cu greseli din 3 in 3 cuvinte. Si spune, si spune, asa cate juma de ora, si eu raman masca si incerc sa-mi dau seama daca face misto de mine. Si singura chestie la care ma pot gandi nu e discutia in care ma aflu, ci cate greseli gramaticale face pe minut . Am cunoscut oameni care nu-si pot exprima sentimentele decat in lungi fraze englezesti, si oameni care au ticul verbal de a spune “you know?’, “you know?” la sfarsitul fiecarei propozitii in romana.

Unii dintre voi poate stiti, e trecut si la “despre mine” – de vreo 2 ani incoace Moldoveanca nu mai are job. Job fix adica. Pentru ca in mintea mea englezismul “job” este asimilat cu genul “ala” de job, de la 9 la 5, cu un sef care te freaca la icre, cu solitaire cand nu se uita seful, cu sedinte plictisitoare  si cu colegi cu care barfesti “la o tigare” pe hol

Nu exista un cuvant in limba noastra pentru ce sunt eu. Englezii ii spun “freelancer”, dar “liber-profesionist” suna incomplet si ca naiba. Domeniul meu de activitate e web design-ul. Asta inseamna ca iau ideea clientului, o trec prin filtrul cunostintelor mele, o condimentez cu propriile mele idei si o servesc calda, sub forma unui site complet, cu design + programare. Iubesc ceea ce fac, de cand am descoperit calculatoarele mi-am dorit asta, dar impulsul pentru a face pasul spre freelancing mi-a fost dat de un articol al Ramonei in care povestea cum a fost pentru ea acest pas. Si cand am vazut-o pe ea ca face mi-am zis eu in stilul meu dulce moldovinesc:  “da ce ba, io nu pot?”

Bai deci neamu asta e absolut fascinant. Sunt absolut sigura ca pe undeva pe la CIA-ul american exista o unitate speciala de sociologi si psihologi care analizeaza fix romanii, dintre toate celelalte natii ale pamantului. La fel de absolut sigura sunt ca aceste “calitati” speciale din care ne e construit neamul se regasesc in toti oamenii, indiferent de tara. Numai ca doar romanii au fost suficient salbatici si needucati (de-a lungul secolelor) incat sa le dezvolte din defecte pur umane in trasaturi definitorii de caracter.

Aud la toate colturile oameni plangandu-se ca nu-s bani. Nu-s bani nu-s bani si nu-s bani. La un moment dat cand ti se repeta obsesiv ca nu-s bani, ajungi sa crezi si tu, mai ales daca esti mic si prost. Din fericire am depasit etapa asta atunci cand am descoperit munca, si am mai descoperit ca daca muncesti suficient de mult, de inteligent si de dedicat brusc apar si banii. Insa multi nu au avut norocul asta. Drept pentru care inca mai aud oameni care fac “bani pah net” dand click-uri pe reclame 8 ore pe zi pentru 5 centi. Bai, daca nu poti sa muncesti mult si dedicat, macar munceste inteligent!

Despre ce e vorba: colega Dojo a postat pe bloaga ei un concurs. La concursul asta bagi 100 de dolari in buzunar asa cam in 3 ore de dat pe net, fara sa transpiri o picatura, fara sa-ti rupi spatele la sapa si fara un sef nebun care sa tipe la tine. Trebuie doar sa stii putina engleza si sa ai 5 prieteni – conditii pe care 99,99% din liceenii (ca sa nu zic toti tinerii) din ziua de azi le indeplinesc. Nici subiectul nu e chiar plicticos: e vorba despre nutritie, despre cum sa duci o viata sanatoasa, despre sport si despre diete. Trebuie doar sa te inscrii pe weightloss-team.com , sa postezi 20 de mesaje in forum (de calitate nu d-alea cu “nice job, I like this post”), si sa convingi minim 5 prieteni sa faca acelasi lucru. Cum am spus, in jur de 3 ore de munca. Poti folosi toate instrumentele posibile – dai anunt pe twitter, pe facebook, prin cartier, etc – mai multe detalii pe forumul lui weightloss-team

Rezultatele partiale ale concursului (pana acum cel putin)? 4 inscrisi cu o singura persoana aditionala inscrisa (1 refferal). Asta cu toate ca bloaga lui Dojo e foarte vizitata. Deci practic exista niste bani pe netul asta romanesc, bani pe care ii da Dojo si nu trebuie decat sa intinzi mana si sa-i apuci. Dar nimeni nu vrea sa-i apuce. Concluzia mea? Bani sunt. Chiar sunt pe toate drumurile. Problema adevarata e ca oamenii vor sa castige bani in timp ce stau cu mana-n fund si joaca Counter Strike, in timp ce se plang cat ii tine gura de ce grea e viata, ce rau e basescu si ce urata e nevasta. Pai frate, asa nu merge, nu se poate si cu slanina-n pod si cu sufletul in rai.

Asa ca hai sa va dau o informatie super valoroasa: mai este timp pana pe 1 septembrie sa va inscrieti. Mai aveti fix 2 saptamani. Concurenta e MINIMA spre inexistenta (4 oameni inscrisi cu 1 singur referral nu inseamna practic concurenta). E ca atunci cand participi la un concurs pentru un ipad la care mai participa inca 3 oameni – sansele sa castigi sunt maxime! 100 de dolari (pentru locul 1) inseamna 3 milioane! Pentru astia 3 milioane unii oameni muncesc o luna intreaga in conditii mizere sa-i castige!

A, si daca va bagati, nu uitati sa va anuntati ca participati pe pagina de concurs a forumului, ca sa stie si echipa pe cine pune pe panoul de onoare si pe cine urmareste! Si nu uitati sa va anuntati prietenii care se inscriu pe forum sa anunte si ei de cine au fost recomandati, din acelasi motiv, sa se tina socoteala participantilor (si castigatorilor)

Sunt femeia independenta si puternica, urasc barbatii, copiii si animalele. De fapt urasc pe toata lumea care nu e ca mine, dar daca as spune asta in gura mare as ramane si fara putinele cunostinte pe care le am si cu care fac periodic sedinte de pupat in cur printre strigaturi, grohaieli si diminutive de “faataaaaaaaaaa ce fanchi iti sta cu posetuuuuuuuuutaaaaaaaaa”

Pe barbati ii urasc pentru ca sunt porci si nu stiu sa ma aprecieze la adevarata mea valoare. Adevarata mea valoare e de 10.000 de euro pe luna pentru o partida de sex in care eu stau ca scandura, casc ochii in tavan si gem de placerea gandului la urmatoarea sedinta de sopping, castigata cu sudoarea fruntii.

Pe copii si pe animale le urasc pentru ca lasa excremente in urma. Nu stiu ce e cu ei, nu stiu sa se abtina sau cum? Toata lumea stie ca ale mele miros a trandafiri salbatici de guineea deci nu se pune problema ca EU sa ofensez pe cineva. A, si nu-mi plac pentru ca balesc. Si au par. Si uneori miros urat. Si fac mizerie. Eu macar am bunul simt sa nu fac nimic din toate astea. Mie nu-mi creste par prin locuri nepotrivite, la toaleta nu ma duc (toata lumea stie ca femeile independente si puternice nu se duc la toaleta), nu ragai si nu am gaze. Nu am nici muci, unghii incarnate, nu-mi miros picioarele si nu transpir. De ce nu poate toata lumea sa fie ca mine, asta nu pot eu sa pricep eu… Cred ca de nesimtiti ce sunt…

Sunt atat de interesanta si am atatea chestii misto de spus incat din cauza asta simt nevoia sa ma imbrac cat mai colorat si sa ies in evidenta cat mai mult prin hainele pe care le port. Ah, si tocmai pentru ca am de spus atatea chestii interesante, imi place sa port lucruri care zangane – de fapt cuvintele mele devin si mai interesante daca nimeni nu le aude din cauza zanganelelor de pe mine.

Ah, si am identitate. Da. Pot spune sincer ca “identitate” e cuvantul meu preferat. Aproape la fel de preferat ca “personalitate”. Nu ca as avea habar ce inseamna “identitate” in conditiile in care ma imbrac, ma port si alerg dupa aceleasi lucruri ca 99% din restul gagicilor de varsta mea. Dar suna misto (cuvantul adica), mai ales spus din varful buzitelor mele umflate pentru poza.

Vreau ca lumea sa ma aprecieze pentru mintea mea, sunt o biznis uman (sunt intr-o retea mlm care vinde ciunga contraceptiva), dar asta nu ma impiedica sa pozez in chiloti, pentru ca o femeie de afaceri puternica stie care ii sunt asseturile, si stie cum sa avanseze in afacerea ei. Nu vreau sa am copii niciodata (din motivele enumerate mai sus), dar asta nu inseamna ca ma duc sa-mi leg trompele, pentru ca nu se stie de unde sare iepurele si nimeresc peste un mos cu bani si cu inima slaba care are o nevoie acuta sa-si lege averea de un mostenitor. Bineinteles, toate astea nu inseamna ca sunt ipocrita, doamne fereste. Sunt doar biznis uman si gandesc practic.

Acum va pup tu, va las ca ma duc la moll, poate prind o masa gratis – chiar si femeile independente si puternice trebuie sa manance, de preferat pe banii altora!

Sursa Imagine

Acum cativa ani, cand am deschis si io prima data ochii in lume si am inceput sa traiesc pe picioarele mele, pe strada mea erau 2 magazine de paine. Erau la distanta mica unul de celalalt (5-10 metri poate), si cu toate astea unul era mereu plin si lumea statea la coada sa intre, in timp ce altul era mai mereu gol, dar reusea sa supravietuiasca pentru ca avea clientela lui fidela care ii calca pragul. Unii oameni intrau in magazinul cel nasol doar pe principiul ca si parintii si bunicii lor cumparasera tot de acolo, o stupida traditie de familie al carei rol nu l-am inteles niciodata.

Magazinul cel aglomerat (sa-i spunem Valhalla) avea si fler la afaceri. Patronul iesea in fiecare dimineata si isi curata strada din fata magazinului. Spala geamurile, spala podelele, sotia lui aranja painea in vitrina si punea flori proaspete intr-o vaza. Nu stiu cum reuseau sa faca, dar painea era mereu calda si aburinda, chiar daca te duceai acolo in mijlocul noptii. Oricand treceai pe strada te inebunea mirosul Ba chiar la un moment dat i-am suspectat ca au vreun instrument cu ajutorul caruia parfumeaza aerul cu aroma artificiala!

Continuare de aici

Intamplarea nr. 1 (a unei prietene)

Cunosc o femeie care s-a chinuit mult timp sa faca copii. Nimeni nu-i spunea de ce nu putea sa faca, toti doctorii ii spuneau “lasa ca esti tanara, mai incearca” si totusi evenimentul nu se intampla. Cand omul ajunge la disperare nu e bine. In primul rand pentru ca iti blocheaza logica, si fara logica in buzunar te poti duce sa pasti iarba. Asa ca femeia disperata s-a dus in cele din urma la biserica sa se spovedeasca. Si cand i-a venit randul, si-a spus pacatele, si-a spus si problemele, iar preotul a intrebat-o de cat timp nu s-a mai spovedit. Femeia, deh, ca la spovedanie, i-a spus adevarul: nu se mai spovedise de 10 ani. Dupa ce a auzit ca timp de 10 ani a fost privat de pomana cuvenita la fiecare impartasanie (minim 50 lei x 2 ori pe an), popa a anuntat-o ca din cauza asta nu i-a dat dumnezeul lui copii (iote asa, de-a dracului), si ca tot din cauza asta va trebui sa se mai chinuie inca 10 ani pentru a face un copil. Femeia a plecat daramata din biserica. I-a jurat lui dumnezeu ca o sa faca orice numai sa o ierte. A picat in depresie si cateva zile n-am putut vorbi cu ea, telefoane inchise, tot tacamul. Numai ca dupa alte cateva zile a aflat o chestie. A aflat ca in timp ce era ingenuncheata la spovedania aia pacatoasa, in timp ce popaul ii insira verzi si uscate de cat de pacatoasa e ea si de cum o pedepseste dumnezeu timp de 10 ani, in timpul ala in ea crestea o minune. Da, era insarcinata, si inca de multisor (dar avand menstruatia neregulata si neputand avea copii atata timp, nu s-a gandit la asta). De fapt ramasese insarcinata cu 3 saptamani inaintea spovedaniei cu pricina. Acum are un baiet gras si sanatos.

Da, am un cui impotriva bisericii si a bisericosilor. Imi jignesc inteligenta si spiritualitatea la fiecare pas (pentru ca da, poti sa ai spiritualitate si fara sa pupi poala popii in fiecare duminica). Majoritatea bisericosilor au nivelul de bun simt pe minus. Sunt lipsiti de umanitate, inteligenta sau bunatate. Un om poate sa le moara in fata, in chinuri groaznice, daca stiu ca nu este din biserica lor scuipa pe el si spun “a, pai il pedepseste Dumnezeu”.

Recent am fost informata ca mi se intampla o chestie din cauza ca nu ma spovedesc. Ha-ha-hahahaha-hahahahahahahahaha. Chestia care mi se intampla e mai putin importanta. Ce e important e ca declaratia a sunat in acelasi fel ca si cum i-ai spune unui om in scaun cu rotile ca e paralizat din cauza ca nu se duce sa se spovedeasca. Ca daca s-ar duce sa se spovedeasca n-ar mai fi paralizat. Si sunt absolut si 100% sigura ca oamenii cu handicap fizic aud foarte des asta de la cre(s)tinii membri ai ospitalierului popor roman. Pai unde ti-e frate mila cre(s)tineasca? Cum poti sa-i spui unui om asa ceva? Te simti mai bine, mai impacat cu tine insuti stiind ca ai facut o fapta buna incercand sa aduci o “oaie ratacita” pe “calea cea dreapta”? Hai sa-ti spun eu ce parere am de biserica ta: