Nu, nu e victimizare inutila, e o realitate si o analiza “la rece”. E o chestie de care nu ai voie sa vorbesti in public, pentru ca egalitatea sexelor a adus cu sine si acest tabu. Pe de alta parte, oricat de egale sunt sexele astea, niste lucruri au ramas la fel cum au fost si acum 5000 de ani:

De ce e greu sa fii femeie?

1. Puterea fizica nu e de partea ta. Nu ai cum sa te dai dupa deget la faza asta: masa musculara a barbatilor e mai mare decat masa musculara a femeilor, punct. Da, putem comenta ca femeile sunt cu intuitia, cu vrajitoria, cu tasu, cu masa. Asa o fi, dar un adevar ramane clar: intr-o confruntare fizica directa, de obicei femeia e cea care pierde. Si asta ne aduce la punctul 2:

2. Ai nevoie sa-ti iei mai multe precautii decat un barbat. In stilul vestimentar, in alegerea orelor in care circuli pe strada, in alegerea locurilor in care te poti duce. O femeie in pantaloni scurti, la ora 2 noaptea in ferentari se poate trezi ca viziteaza locuri pe care intotdeauna si-a dorit sa le vada, cum ar fi Italia. Un barbat in pantaloni scurti la ora 2 noaptea in ferentari poate cel mult sa-si ia o bataie, asta daca nu se comporta cum trebuie.

3. Daca nu esti multi-tasking si nu esti un bun manager de proiecte , ai pus-o. Partea asta e foaaaarte controversata, si sunt sigura ca reprezentantele sexului meu o sa-mi sara in cap! Dar adevarul e ca o femeie are un program zilnic foarte complex. Majoritatea femeilor au o cariera, fac copii, au grija de ele, au grija de barbatul lor, sunt cele care administreaza banii si nutritia in familie. Da, barbatii ne ajuta, nu spun ca nu. Dar majoritatea deciziilor din categoriile astea iti revin tie, si asta poate fi o piatra de moara daca nu stii cum sa o administrezi. In plus, un barbat poate sa aiba chelie si burtica, si e ok, astea nu il definesc ca om. In schimb incearca sa ai chelie si burtica daca esti femeie – s-ar putea sa aduni dupa tine un grup de fani cu furci si coase care sa te fugareasca din oras

Stiu, stiu, s-a discutat si s-a rasdiscutat problema, si eu ma trezesc acum cam la spartul targului (si la “sfarsitul” crizei) sa o readuc in discutie. Dar vreau sa va povestesc experienta personala, ce greseli era sa fac si cum am avut bafta chioara sa nu le fac (pentru ca a fost pura bafta, nu ma pot lauda ca a fost analiza intelectuala din partea mea)

In 2007 aveam 23 de ani. La 23 de ani abia ai scapat din sistem, dupa ce te-a intretinut muma-ta (partial sau total) atatia ani, nu stii prea multe despre viata si despre chestii in general. Dupa 4 ani de stat in Bucuresti (2 ani cu chirie, 2 intr-un apartament cumparat de ai mei), am decis sa ma intorc inapoi in orasul natal (socandu-i pe multi care nu intelegeau cum de dau eu Bucurestiul pe provincie, in conditiile in care aveam unde sa stau si aveam caldura la fund). In orasul natal doream sa continui sa locuiesc cu partenerul, asa ca am inceput sa ne analizam variantele: stat cu parintii, chirie sau cumparat un apartament?

Statul cu parintii nu era o optiune pentru noi – tin foarte mult sa am regulile mele in casa mea, sa nu fiu obligata sa respect regulile altuia, am facut asta 18 ani si nu mi-a placut. Chiria la fel, nu era o optiune – cel putin asa consideram atunci, dupa experiente nasoale cu 3 proprietari diferiti (unul avea obiceiul sa intre in apartament cu cheia de rezerva la 11 noaptea, ca sa verifice daca nu i-am spart bibelourile cu pescari, va povestesc eu alta data de aventurile in sectorul ala).  Asa ca am inceput sa analizam ofertele imobiliare si sa ne interesam de oferta de credit. Cum din intreaga familie, eu eram cea mai apropiata de ideea de angajat (iubi si tata aveau firme), eu am castigat onoarea de a umbla cu dosarul de credit pe la banci, sa vad ce pica. Si de umblat am umblat. La doar 2 sau 3, ca m-am lamurit rapid care e faza.

Sunt femeia independenta si puternica, urasc barbatii, copiii si animalele. De fapt urasc pe toata lumea care nu e ca mine, dar daca as spune asta in gura mare as ramane si fara putinele cunostinte pe care le am si cu care fac periodic sedinte de pupat in cur printre strigaturi, grohaieli si diminutive de “faataaaaaaaaaa ce fanchi iti sta cu posetuuuuuuuuutaaaaaaaaa”

Pe barbati ii urasc pentru ca sunt porci si nu stiu sa ma aprecieze la adevarata mea valoare. Adevarata mea valoare e de 10.000 de euro pe luna pentru o partida de sex in care eu stau ca scandura, casc ochii in tavan si gem de placerea gandului la urmatoarea sedinta de sopping, castigata cu sudoarea fruntii.

Pe copii si pe animale le urasc pentru ca lasa excremente in urma. Nu stiu ce e cu ei, nu stiu sa se abtina sau cum? Toata lumea stie ca ale mele miros a trandafiri salbatici de guineea deci nu se pune problema ca EU sa ofensez pe cineva. A, si nu-mi plac pentru ca balesc. Si au par. Si uneori miros urat. Si fac mizerie. Eu macar am bunul simt sa nu fac nimic din toate astea. Mie nu-mi creste par prin locuri nepotrivite, la toaleta nu ma duc (toata lumea stie ca femeile independente si puternice nu se duc la toaleta), nu ragai si nu am gaze. Nu am nici muci, unghii incarnate, nu-mi miros picioarele si nu transpir. De ce nu poate toata lumea sa fie ca mine, asta nu pot eu sa pricep eu… Cred ca de nesimtiti ce sunt…

Sunt atat de interesanta si am atatea chestii misto de spus incat din cauza asta simt nevoia sa ma imbrac cat mai colorat si sa ies in evidenta cat mai mult prin hainele pe care le port. Ah, si tocmai pentru ca am de spus atatea chestii interesante, imi place sa port lucruri care zangane – de fapt cuvintele mele devin si mai interesante daca nimeni nu le aude din cauza zanganelelor de pe mine.

Ah, si am identitate. Da. Pot spune sincer ca “identitate” e cuvantul meu preferat. Aproape la fel de preferat ca “personalitate”. Nu ca as avea habar ce inseamna “identitate” in conditiile in care ma imbrac, ma port si alerg dupa aceleasi lucruri ca 99% din restul gagicilor de varsta mea. Dar suna misto (cuvantul adica), mai ales spus din varful buzitelor mele umflate pentru poza.

Vreau ca lumea sa ma aprecieze pentru mintea mea, sunt o biznis uman (sunt intr-o retea mlm care vinde ciunga contraceptiva), dar asta nu ma impiedica sa pozez in chiloti, pentru ca o femeie de afaceri puternica stie care ii sunt asseturile, si stie cum sa avanseze in afacerea ei. Nu vreau sa am copii niciodata (din motivele enumerate mai sus), dar asta nu inseamna ca ma duc sa-mi leg trompele, pentru ca nu se stie de unde sare iepurele si nimeresc peste un mos cu bani si cu inima slaba care are o nevoie acuta sa-si lege averea de un mostenitor. Bineinteles, toate astea nu inseamna ca sunt ipocrita, doamne fereste. Sunt doar biznis uman si gandesc practic.

Acum va pup tu, va las ca ma duc la moll, poate prind o masa gratis – chiar si femeile independente si puternice trebuie sa manance, de preferat pe banii altora!

Sursa Imagine

1. De ce femeile grase isi petrec 4 ore la coafor/cosmeticial, cel putin o data pe saptamana, aranjandu-si parul/tenul? Nu ar fi mai simplu ca acelasi numar de ore sa le petreaca la sala? Pe munte? La tenis? Oriunde exista nevoia sa faca miscare? De ce le trebuie sa-si aranjeze parul, cred cumva ca cineva le va observa prima data fata si nu cele 120 de kg de grasime de pe fund? Nu ma intelegeti gresit, nu cred ca o femeie tre sa fie size 0, dar cand nu ti-ai mai vazut organele genitale de mult din cauza burtii, deja inseamna ca ai o problema!

2. (corelat cu 1) De ce la sala/pe munte/ la tenis /la piscina merg numai femeile slabe? E ca si cum in clasa 1 ar merge numai studentii de facultate! Unde sunt femeile care chiar au nevoie de dieta, miscare, nutritionist? A, da, la coafor!

3. De ce femeile care au suferit mult din cauza religiei in care au fost crescute sau din cauza educatiei primite, insista sa-si oblige fiicele sa urmeze acelasi drum? O femeie care sta intr-o casnicie nefericita si violenta isi va invata fiica ca trebuie sa suporte aceleasi lucruri pentru ca el e barbat si are dreptate.

Ati observat ca intotdeauna cand vine vorba de vreun eveniment care ar putea sa insemne sfarsitul omenirii, batranii cred cel mai mult in el? Cum are loc vreun eveniment, fie ca e experimentul de la Geneva, fie ca e vreo eclipsa de luna sau de soare, fie ca e vreo furtuna mai puternica, toti mosnegii anunta sumbru ca pana aici ne-a fost. Dumnezeu va ineca lumea, pedepsind-o pentru pacatele ei. In decembrie 1999 era teroare cu babele, nu mai vedeai nici una pe strada. Daca mai aveai si nenorocul sa ai vreo baba fanatica printre cunoscuti, trebuia sa-i suporti prevestirile apocaliptice, anuntate cu un ciudat zambet de satisfactie pe figura. Acum e moda cu 2012.

Mai oamenilor, eu imi dau seama ca voi sunteti batrani si va apropiati de sfarsitul vietii. Imi dau seama si ca asta e un soc pentru multi dintre voi. Fiecare om se crede buricul pamantului, nimeni nu poate sa-si imagineze ca pamantul a existat inainte sa se nasca el si ca va exista milioane de ani dupa moartea lui. Cand vine vorba de sfarsitul lumii, normal ca batranii si-l doresc cel mai mult, pentru ca probabil gasesc o consolare in faptul ca o data cu ei mor toti ceilalti oameni. Gasesc o consolare ca nu o sa piarda nimic, pentru ca nu o sa mai fie nimic.  Dar eu sunt abia la inceputul vietii. Mai am o multime de facut, mai am o multime de trait, de iubit de urat. Lasati-ma cu sfarsitul lumii, voi probabil ca vi-l doriti dar eu fac tot posibilul sa-l impiedic.