Sfarsitul lumii
Filed under: Din viata, Libertatea de exprimare, Suparari, educatie
Ati observat ca intotdeauna cand vine vorba de vreun eveniment care ar putea sa insemne sfarsitul omenirii, batranii cred cel mai mult in el? Cum are loc vreun eveniment, fie ca e experimentul de la Geneva, fie ca e vreo eclipsa de luna sau de soare, fie ca e vreo furtuna mai puternica, toti mosnegii anunta sumbru ca pana aici ne-a fost. Dumnezeu va ineca lumea, pedepsind-o pentru pacatele ei. In decembrie 1999 era teroare cu babele, nu mai vedeai nici una pe strada. Daca mai aveai si nenorocul sa ai vreo baba fanatica printre cunoscuti, trebuia sa-i suporti prevestirile apocaliptice, anuntate cu un ciudat zambet de satisfactie pe figura. Acum e moda cu 2012.
Mai oamenilor, eu imi dau seama ca voi sunteti batrani si va apropiati de sfarsitul vietii. Imi dau seama si ca asta e un soc pentru multi dintre voi. Fiecare om se crede buricul pamantului, nimeni nu poate sa-si imagineze ca pamantul a existat inainte sa se nasca el si ca va exista milioane de ani dupa moartea lui. Cand vine vorba de sfarsitul lumii, normal ca batranii si-l doresc cel mai mult, pentru ca probabil gasesc o consolare in faptul ca o data cu ei mor toti ceilalti oameni. Gasesc o consolare ca nu o sa piarda nimic, pentru ca nu o sa mai fie nimic. Dar eu sunt abia la inceputul vietii. Mai am o multime de facut, mai am o multime de trait, de iubit de urat. Lasati-ma cu sfarsitul lumii, voi probabil ca vi-l doriti dar eu fac tot posibilul sa-l impiedic.
De ce nu ar trebui inchis OTV-ul?
Eu aveam fix 5 ani si 8 luni la revolutie. Nu imi amintesc mare lucru din comunism. Imi amintesc de frustrarea imensa generata de cele 10 minute de desene animate saptamanale, care nici macar nu aveau o linie narativa coerenta, erau doar niste personaje care se miscau pe ecran. Imi amintesc de nervii pe care ii aveam cand trebuia sa ma trezesc cu bunica la 6 dimineata ca sa stam la cozi la lapte, pentru ca eram mica si nu ma putea lasa acasa singura.
Cum (nu) se adaptează sistemul de învăţământ vremurilor noastre
Şcoala ar trebui să te pregătească pentru viaţă – adică sa te înveţe niste lucruri de care chiar sa te foloseşti pe parcursul pe parcursul vieţii. Din păcate, sistemul (nostru?) de învăţământ e total depăşit din acest punct de vedere. An de an, sub privirile noastre şi cu binecuvantarea diferiţilor miniştri ai educaţiei, şcoala se îndepărtează din ce în ce mai mult de nevoile reale ale societatii, de ceea ce îi trebuie unui om ca să beneficieze de un start bun în viaţă. Foarte multe materii sunt ţinute doar pentru a oferi un loc de muncă unor oameni care nu sunt capabili sa facă altceva. Din restul materiilor care ar putea fi folositoare se face o mare varză. Programe prea incarcate, teorie prea multa şi practica 0, aprofundări care nu işi au rostul într-un ciclu de învăţământ preuniversitar.
Exista nişte cerinţe de bază, o minimă cultură generală fără de care nu ai putea nici să ieşi din casă. Sunt de acord ca trebuie sa ştii să citeşti, să scrii şi să socoteşti. Sunt de acord şi că trebuie să ştii cum este alcătuit corpul uman şi că fulgerul nu este pedeapsa trimisa de vreun zeu pe pământ, ci este un fenomen fizic. Problemele cu aceste materii “clasice” apar atunci cand se intra prea mult in detalii. Una e sa inveti evenimentele importante din istoria universala si romaneasca, alta e sa dai teza din arborele genealogic al lui Mihai Viteazul.
[Read more....]
M-am hotărât să nu mai votez
Deşi poate părea o banalitate pentru mulţi, aceasta este o hotărâre destul de dramatică pentru mine, pentru că este împotriva naturii mele. Să mă explic: din cauza meseriei, a personalităţii mele sau a experienţelor prin care am trecut tind să fiu mai optimistă decat restul populatiei. Unii ar zice chiar ca sunt chiar prosteşte de optimistă.
Când, în clasa a 12-a m-am hotărât să îmi schimb brusc domeniul şi, de la un liceu de mate-info am vrut sa dau la o facultate de umane, profesoara mea de filosofie (materie pe care trebuia să o învăţ în 3 luni ca să intru la facultate) m-a anunţat că am o şansă la 1000 să reuşesc. Credeţi că m-am supărat pe ea? Am ieşit în oraş şi am dat de băut, sărbătorind faptul că am o şansă 
(era o scena in “Tăntălăul şi Gogomanul, tot în genul ăsta)
A construi vs. a da lovitura
Gata, m-am hotarat sa recunosc: tin cura de slabire. Ma trezesc in fiecare dimineata la 5 jumate si ma duc cu tata la alergat, cu bicicleta sau pe munte. La 8 mananc un bol de musli cu iaurt, la pranz salata, beau 2 litri de apa pe zi si numai sucuri naturale. Ei, mai gust din cand in cand si cate o ciocolata sau putina cola, ca doar suntem oameni, nu nazisti
