Acum vreo 4-5 ani, vara-mea imi povestea o chestie de m-a lasat masca. Prima data am crezut ca e o coincidenta. Dupa ce am mai crescut si am patit si eu niste faze asemanatoare, mi-am schimbat parerea.

Contextul:  Bunicii mei dinspre tata sunt din Vrancea, iar noi cand eram mici si stateam la mamaia si la tataia ne placeau mult perjele (pentru Bucuresteni: prune uscate). Si am ramas cu  nostalgia asta de si acum cand vad perje la piata mi se face rau de pofta daca nu-mi iau o suta de grame.

Intamplarea: Si cica intr-o zi de toamna se duce vara-mea cu mama-sa in piata la ele in oras sa faca cumparaturi. Si printre randurile de fructe de toamna, era si un singur om care vindea perje. Si vara-mea “vreau si io, vreau si io”.  Ma-sa nu vrea sa-i ia, da vara-mea are alta idee:  “hai sa vedem daca e din vrancea” – stiind ca mai ales prin Vrancea e moda cu perjele. Si se duce ea cu tupeu si il ia la vorba pe om, si il intreaba de unde este. Ce sa vezi, omul chiar din Vrancea era. Mai vorbesc ei ce mai vorbesc, si la un moment dat omul cu perje intreaba, ca la noi la Moldova: ” da a cui esti tu maica din Vrancea”. Si dupa ce afla ale cui sunt (vara-mea si matusa-mea), omul se minuneaza. Si uite asa a reiesit ca omul respectiv se cunoscuse cu tataia nostru acum 30 de ani, cand tataia l-a ajutat sa-si rezolve o problema grava. Si omul ala a tinut minte 30 de ani pe tataia meu si ajutorul oferit. Si ca sa le arate ca inca il tine minte, le-a dat un kilogram de fructe gratuit.

Acu nu mi-e mie de un kil de perje. Dar m-a socat ideea, intamplarea. Tataia meu e mort de 20 de ani. Are nepoate si nepoti mari, si acusi acusi o sa aiba si stranepoti. Tataia meu l-a ajutat pe omul ala acum 30 de ani. Acum, dupa toti anii astia, o vorba buna, o mana de ajutor, o incurajare se intorc inapoi in familia lui. Practic nepotii lui beneficiaza acum de o fapta buna “comisa”  in urma cu 30 de ani – chiar daca beneficiul asta e sub forma unui kil de perje amarate. Nu e socant sa stii ca ai puterea asta? Nu e socant sa stii ca nu esti numai oase si carne, ci esti si suma actiunilor pe care le-ai facut in viata ta? Cred ca tataia ar fi foarte mandru.

Concluzia: Copii, platiti-va datoriile si nu uitati sa ii faceti si pe altii datori la voi.

Luni ma duc sa dau 150 de lei la Crucea Rosie ca sa ma invete tehnici de prim ajutor. De ce?

1. 1. pentru ca in scoala am facut cursuri de religie in loc de cursuri de prim ajutor. Orele de religie te invata cum sa te impaci cu moartea. Eu vreau sa invat cum sa lupt pentru viata.
3. 2. pentru ca intentionez sa am copii si nu vreau sa-i tin sub un glob de sticla.
5. 3. pentru ca o sa am la un moment dat niste parinti batrani.
7. 4. pentru ca nu vreau sa ma urmareasca toata viata imaginile unor oameni pentru care nu am putut face nimic
9. 5. pentru ca am lesinat de prea multe ori in viata mea ca sa nu incerc sa iau masuri.
11. 6. pentru ca de mica mi-am dorit sa salvez lumea (la modul general) si mi-am dat seama ca nici acum nu e prea tarziu sa-mi doresc asta.

Asa ca stati pe receptie si nu schimbati canalul pentru ca “nici nu stiti ce pierdeti” )

Pentru ca v-a placut asa mult povestea cu baba si elful, am si alta poveste pentru voi, tot din cariera mea stralucitoare la munca “de jos”.

Atentie: povestea nu e cinica, nu are umor negru. E doar induiosatoare, e o poveste din aia care iti dovedeste ca oricate porcarii ti se intampla, uneori se intampla cate ceva care te binedispune pentru tot restul zilei

Actiunea: Vara trecuta (2007) lucram ca fotograf. Nu era vorba de fotografii artistice, ci din alea de care ii trebuie omului oricand in viata – buletin provizoriu, pasaport, permis auto. Setul de fotografii la minut costa 12 lei, iar pe a 2-a zi – 7 lei. Dar uneori mai faceam pe a 2-a zi si cu 5 lei, pentru ca veneau si multi oameni extrem de saraci care traiau cu 10 lei pe zi, dar aveau nevoie de un buletin.

Intr-o zi eram eu singura in firma – nu tu aglomeratie, toata ziua nu-mi intrase decat un singur client. Cred ca era weekend, pentru ca strada era absolut goala – nici o masina, nici un trecator, o liniste de care numai intr-un oras de provincie te poti bucura.

Deodata se apropie o babuta. Din aia garbovita, micuta, cu 2 cocoase in spate, extrem de ridata si de slaba, si cu o sacosa de rafie dupa ea.