Culmea nesimtirii
La atelierul foto luna august e, de multi ani, cea mai ocupata luna – vin italienii. Noi ii numim “italieni” pe toti romanii plecati in strainatate care vin in august in Romania pentru a-si mai rezolva din acte. Vin sa-si schimbe permisul care expira, vin sa-si ia cu ei copii lasati in grija bunicilor (si pentru asta trebuie sa le faca pasapoarte si fotografii), etc. Partea proasta e ca aduc cu ei la pachet toata nesimtirea, marlania si huliganismul pe care il exportam noi cu atata succes in toata europa
Cum (nu) se adaptează sistemul de învăţământ vremurilor noastre
Şcoala ar trebui să te pregătească pentru viaţă – adică sa te înveţe niste lucruri de care chiar sa te foloseşti pe parcursul pe parcursul vieţii. Din păcate, sistemul (nostru?) de învăţământ e total depăşit din acest punct de vedere. An de an, sub privirile noastre şi cu binecuvantarea diferiţilor miniştri ai educaţiei, şcoala se îndepărtează din ce în ce mai mult de nevoile reale ale societatii, de ceea ce îi trebuie unui om ca să beneficieze de un start bun în viaţă. Foarte multe materii sunt ţinute doar pentru a oferi un loc de muncă unor oameni care nu sunt capabili sa facă altceva. Din restul materiilor care ar putea fi folositoare se face o mare varză. Programe prea incarcate, teorie prea multa şi practica 0, aprofundări care nu işi au rostul într-un ciclu de învăţământ preuniversitar.
Exista nişte cerinţe de bază, o minimă cultură generală fără de care nu ai putea nici să ieşi din casă. Sunt de acord ca trebuie sa ştii să citeşti, să scrii şi să socoteşti. Sunt de acord şi că trebuie să ştii cum este alcătuit corpul uman şi că fulgerul nu este pedeapsa trimisa de vreun zeu pe pământ, ci este un fenomen fizic. Problemele cu aceste materii “clasice” apar atunci cand se intra prea mult in detalii. Una e sa inveti evenimentele importante din istoria universala si romaneasca, alta e sa dai teza din arborele genealogic al lui Mihai Viteazul.
[Read more....]
Fii bărbat şi spune “NU”
Dacă te-am întrebat ceva mă aştept la un răspuns, fie că este da, fie că este nu. Culmea, iţi este foarte uşor să spui “da”, însă atunci când circumstanţele iţi impun să spui “nu” de ce taci – sau mai rău, de ce spui “da” când de fapt vrei să spui “nu”? Pe bune, ce crezi că se intamplă daca eşti bărbat (chiar dacă eşti fată) şi îmi spui în faţă un NU hotărât?
Ai o părere foarte proastă despre mine şi mult prea bună despre tine dacă tu crezi că spunându-mi “nu” ma jicneşti. Valoarea mea nu stă într-un “nu”, indiferent dacă acest “nu” vine din partea ta sau a altuia.
Sau poate crezi ca rupi toate punţile de comunicare cu mine dacă îmi spui “nu”? Greşit! Şi eu am spus nu de multe ori, şi încă o să mai spun. Pot accepta un nu ici si colo. Ce nu pot accepta sunt vesnicele “nu”-uri şi laşitatea. Atunci e clar că ori nu vrei, ori nu poţi să menţii o relaţie cu mine, şi în acest caz eu mă retrag pentru că dragoste cu de-a sila nu se poate.
E mult mai bine să spui “nu” decât să taci. Pentru ca eu nu am nici timpul şi nici nervii necesari sa suport tăcerea ta.
P.S: Am revenit 
Propun spre dezbatere o noua lege a lui Murphy
Doua masini, traversand o curba pe un drum ingust si din directii opuse, se vor intalni intotdeauna in dreptul unui biciclist
Harta stirilor din presa
De cativa ani de zile sunt anumite perioade in care, cand deschid televizorul, traiesc (pe langa nervi) un deja-vu: de la an la an sunt repetate aceleasi chestii, se pune accent pe aceleasi evenimente. E septembrie? A…atunci incepe scoala, sunt destule stiri de facut cu scoli in paragina si locuri in camine pe spaga. E decembrie? Romanii se calca in picioare la cumparaturi. E martie? Vin inundatiile de primavara. De parca scolile alea nu sunt darapanate tot timpul anului. De parca inundatiile alea vin din piatra seaca, nu de la defrisari masive.
Pe langa penibilul situatiei, e nasol sa vezi cum rolul presei in societate este acelasi cu rolul aspirinei in pneumonie: frectie la picior de lemn
