Citeam mai de mult la Arhi un post pe tema asta in care el zicea ca oamenii fac copii pentru ca iubesc viata. Si asta m-a facut sa ma gandesc bine de tot la motivul pentru care eu vreau copii. Asta si pentru ca in ultimul timp am discutii cu mai multi oameni care nu vor si nu pot sa inteleaga de ce eu vreau. Asa ca tineti-va bine de scaunele personale, urmeaza o filosofie moldoveneasca:

Eu ca persoana vin de undeva. De la tata si de la mama. Care si ei vin de undeva, de la mamele si tatii lor. Care si mamele si tatii lor vin de undeva. Acum cativa ani am avut rabdarea de a-mi construi propriul arbore genealogic, mergand pana la a 5-a generatie in urma (mai mult de atat nimeni din familia mea existenta nu cunoaste). E uimitor sa vezi cum din 2 oameni care s-au iubit acum 100 si ceva de ani a iesit o armata de alti oameni. E uimitor sa ma gandesc ca daca voi trai 500 de ani voi ajunge sa imi cunosc suficienti urmasi astfel incat sa populez o mica tara. Dar oricat ne-am incrucisa, oricate generatii or sa vina si dupa mine, toate generatiile astea o sa poarte in ele sangele celor 2 oameni, stra-stra-stra-stra bunicii mei, de la care a pornit arborele meu genealogic.

In legatura cu moartea asta exista 2 variante: ori e prea bine dupa, de nimeni nu a vrut sa se intoarca inapoi sa ne povesteasca, ori nu e nimic, e pauza, blackness, 0 total (din motivul asta niciodata nu am prea crezut povestile cu bau-bau si cu iadul). Nu avem de unde sa stim, dar cu siguranta vom “afla”. Bunicii si stra-bunicii mei sunt morti. Dar oricat de morti ar fi ei, nu au murit cu adevarat, pentru ca sangele lor, materia lor vie traieste in mine, si asta reprezinta o imensa consolare atunci cand ma apuca dorul de ei. In mine e sangele tuturor oamenilor pe care i-am cunoscut sau nu i-am cunoscut, din familia mea. Iar cand o sa am copii o sa recunosc in ei toate trasaturile fizice si de caracter ale bunicilor si stra-bunicilor lor.

Deci da, pot spune si eu ca vreau copii pentru ca iubesc viata. Si pentru ca ma iubesc pe mine cu tot ce reprezint eu. Si pentru ca imi iubesc parintii si pentru ca mi-am iubit bunicii si stra-bunicii, si vreau ca, prin intermediul copiilor mei, bunicii si strabunicii mei sa fie nemuritori.

Iar pentru cine declara sus si tare ca nu isi doreste urmasi, mie mi se pare ca face ceva in capul tuturor oamenilor dinaintea lor, toti cei care s-au chinuit sa-i creasca si sa le creasca parintii si bunicii. Practic un singur om ia hotararea sa-i omoare fizic si spiritual pe toti cei care au existat inaintea lui. Iar asta e rau.

Stiu, stiu, s-a discutat si s-a rasdiscutat problema, si eu ma trezesc acum cam la spartul targului (si la “sfarsitul” crizei) sa o readuc in discutie. Dar vreau sa va povestesc experienta personala, ce greseli era sa fac si cum am avut bafta chioara sa nu le fac (pentru ca a fost pura bafta, nu ma pot lauda ca a fost analiza intelectuala din partea mea)

In 2007 aveam 23 de ani. La 23 de ani abia ai scapat din sistem, dupa ce te-a intretinut muma-ta (partial sau total) atatia ani, nu stii prea multe despre viata si despre chestii in general. Dupa 4 ani de stat in Bucuresti (2 ani cu chirie, 2 intr-un apartament cumparat de ai mei), am decis sa ma intorc inapoi in orasul natal (socandu-i pe multi care nu intelegeau cum de dau eu Bucurestiul pe provincie, in conditiile in care aveam unde sa stau si aveam caldura la fund). In orasul natal doream sa continui sa locuiesc cu partenerul, asa ca am inceput sa ne analizam variantele: stat cu parintii, chirie sau cumparat un apartament?

Statul cu parintii nu era o optiune pentru noi – tin foarte mult sa am regulile mele in casa mea, sa nu fiu obligata sa respect regulile altuia, am facut asta 18 ani si nu mi-a placut. Chiria la fel, nu era o optiune – cel putin asa consideram atunci, dupa experiente nasoale cu 3 proprietari diferiti (unul avea obiceiul sa intre in apartament cu cheia de rezerva la 11 noaptea, ca sa verifice daca nu i-am spart bibelourile cu pescari, va povestesc eu alta data de aventurile in sectorul ala).  Asa ca am inceput sa analizam ofertele imobiliare si sa ne interesam de oferta de credit. Cum din intreaga familie, eu eram cea mai apropiata de ideea de angajat (iubi si tata aveau firme), eu am castigat onoarea de a umbla cu dosarul de credit pe la banci, sa vad ce pica. Si de umblat am umblat. La doar 2 sau 3, ca m-am lamurit rapid care e faza.

Eu aveam fix 5 ani si 8 luni la revolutie. Nu imi amintesc mare lucru din comunism. Imi amintesc de frustrarea imensa generata de cele 10 minute de desene animate saptamanale, care nici macar nu aveau o linie narativa coerenta, erau doar niste personaje care se miscau pe ecran. Imi amintesc de nervii pe care ii aveam cand trebuia sa ma trezesc cu bunica la 6 dimineata ca sa stam la cozi la lapte, pentru ca eram mica si nu ma putea lasa acasa singura.

1. Nu îţi adormi conştiinţa folosind “drogurile” uşoare cum ar fi băutura, televizorul sau jocurile de calculator. A doua zi îţi va fi mult mai rău.

2. Nu te arunca la cheltuieli mari, nu lua decizii importante cât timp mintea ta este tulbure. Poate crezi că o masină, o casă sau chiar o relaţie nouă te poate scoate din starea prin care treci. Stăpâneşte-ţi aceste imbolduri, pentru ca este dovedit că cele mai proaste decizii financiare şi sentimentale se iau pe timpuri de criză emoţională

3. Nu iţi plânge de milă – cu cât iţi pare mai rău de situaţia în care eşti, cu atât aceasta se va prelungi mai mult

4. Fii atent cui împărtăşeşti gândurile tale – majoritatea oamenilor adoră dramele, mai ales când nu sunt ale lor. Chiar dacă nu îţi plângi tu de milă, îţi vor plange ei, se vor hrăni cu energia ta negativă şi iţi vor face mult mai grea recuperarea.

5. Nu amplifica problema, nu intra în panică şi nu face din ţânţar armăsar. Nu vei face decât să te învârţi în jurul cozii. Orice om are perioade când este supărat şi perioade când este fericit. Calmează-te, o să treacă şi asta.

6. Lasă-ţi la o parte orgoliul. Daca ai greşit, recunoaşte, chiar dacă o faci numai faţă de tine. Important nu e cât greşim, ci cum facem faţă greşelilor şi ce învăţăm din ele.

7. Nu te teme de schimbare. Dacă te simţi rău înseamnă că ceva în viaţa ta merge prost. Trebuie schimbat ceva. Bineînţeles, schimbarea aduce după sine adaptarea la un nou model, învătarea unor comportamente noi, sau chiar oameni noi, locuri noi, situaţii noi. Toate acestea pot genera panică.

8. Nu fugi de probleme prefăcîndu-te că nu există. Nu faci decât să le înghesui în subconştient de unde o sa explodeze cînd ţi-o fi lumea mai dragă

9. Nu gandi negativ, rezistă tentaţiei! Când ai o stare proastă vei avea tendinţa să vezi peste tot în jurul tău numai lucruri rele. Zicala “Un rău nu vine niciodată singur”  nu are o bază reală ci este doar rezultatul amplificarii emoţiilor negative. Este doar o stare, este doar o problemă, o să treacă. Impune-ţi să te concentrezi asupra lucrurilor frumoase şi să le ignori pe cele urîte.

10. Nu rupe legatura cu prietenii tăi doar pentru că treci printr-o pasă proastă. Uneori există tendinţa de izolare atunci cand te simti rău, dar asta e cea mai proastă decizie pe care ai putea să o iei. Chiar dacă nu te simţi în stare, ieşi la un film, ieşi la plimbare, ieşi din casă. Izolarea te face să te afunzi si mai mult in butoiul cu melancolie.

1. Ia-ţi ceva frumos – o mărgeluţă, un cerceluş, o prostie ieftină care îţi înseninează ziua.

2. Bea ceva pufos – un frappe cu multă frişcă sau un Pina Colada. Savurează-l şi fă să simţi că e ceva special.

3. Rupe-te o zi din cotidian – du-te într-o excursie, stai undeva peste noapte, o să te simţi ca nou.

4. Creează-ţi o serie de mici reuşite: rezolvă un sudoku, propune-ţi să alergi jumătate de oră şi îndeplineşte-ţi obiectivul – toate astea o să-ţi împingă încrederea în tine la cote maxime.

5. Fă curăţenie în casă – când te concentrezi pe toate detaliile unui dulap dezordonat  e mai greu să te gândeşti la cît de prost ţi-a mers în ziua/săptămîna respectivă.

6. Încearcă ceva nou, ceva ce nu ai face în mod obişnuit – de la o ţinută nouă până la un nou drum spre casă, de la o activitate nouă (de exemplu meditaţia) pînă la o chestie “nebunească” – de exemplu a oferi o floare unei băbuţe pe stradă. Sunt lucruri care te scot din tiparele zilnice şi care, cu cantitatea mică de adrenalină pe care o generează, te fac să te simţi mai bine.

7. Ieşi cu un prieten care trece prin aceeaşi stare ca şi tine, dar în loc să ieşiţi la bere şi să vă plângeţi unul altuia de milă, încearcă să joci rolul persoanei puternice. Încearca să îţi susţii şi să-ţi încurajezi pe prietenul, să găseşti motive pentru care viaţa e frumoasă şi pentru care perioada proastă o să treacă repede. De fapt tot discursul e pentru tine, dar e ciudat sa ţi-l repeţi singur în casă. Îin plus e mişto ca, în timp ce te vindeci tu, să ajuţi si o altă persoană.

8. Joaca-te cu un copil sau cu un animăluţ. Participă cu toată fiinţa ta la jocul lui şi trage-ţi energia pozitivă care iţi trebuie din latura ta copilarească

9. Începe un jurnal si analizează-te in detaliu. Cu cât descoperi mai repede problema principală şi problemele de adâncime, cu atât mai repede ştii ce să faci ca să le rezolvi.

10. Scrie pe blog un post intitulat “10 lucruri pe care poti să le faci ca sa ieşi dintr-o depresie usoară” şi aplică-le pe toate! Garantat o să meargă