Am hotarat sa vorbesc dupa un eveniment ingrijorator petrecut saptamana trecuta: am pierdut 4 ore din putinul meu timp, cred ca e momentul sa cer ajutor E momentul sa “ies din dulap” si sa recunosc ca am o problema – in parte fizica, in parte psihica. Efectiv am o obsesie fata de obiectul fetisului meu. Ii iubesc forma, ii iubesc culoarea, imi place sa-l ating si sa-l miros – ah, mai ales sa-l miros! Iubesc sa fiu in preajma lui, iubesc sa vorbesc despre el, iubesc sa aud vorbindu-se despre el. Imi place sa ma uit la el ore in sir si sa imi imaginez ce pot sa fac cu el. Din ce am citit prin revistele de succes “Libertatea” si “Click” am ajuns la concluzia ca e un obiect rusinos, din cauza asta m-am gandit mult pana sa-mi marturisesc in fata lumii obsesia pentru el.

Bai, numai eu sunt in stare sa imi petrec 4 ore intr-o biblioteca nemteasca si tot sa reusesc sa plec acasa cu 8 carti pe care o sa le citesc cu translatoru in fata si de care sunt sigura ca o sa ma buseasca plansul de nervi ca nu le inteleg in totalitate:)))) Da, obiectul fetisului meu este (si aproape ca mi-e rusine sa-l scriu) cartea. A nu se intelege din asta ca citesc mult, nope, probabil ca as putea maxim sa fiu incadrata la un citit mediu, din ce imi spune goodreads am dat gata doar 26 de carti anul asta. Probabil ca sunt singura persoana din lumea asta care petrece 4 ore pentru a citi zeci de review-uri pentru a alege o singura carte, pe care o poate citi tot in 4 ore. Si inca acu am mai imbatranit! Cand eram mica eram de groaza! Citeam cate 3 carti in acelasi timp (nu in acelasi moment, lol), de ajunsesera adultii sa fie ingrijorati ca sufar de vreo boala de concentrare. Am consumat munti de baterii citind noaptea cu lanterna, pentru ca trebuia sa ma culc la ora fixa. Tot cand eram mica, am primit interdictie sa intru in baie cu vreo carte, ca era sigur ca nu mai ieseam 5 ore ))

Acum sunt mult mai selectiva. Nu pot sa citesc carti triste, carti cu mult sange sau carti cu care nu ma identific. In ultimii ani am inceput sa nu mai pot citi carti straine traduse in romaneste, din cauza traducerilor extrem de proaste. La fel ca si cu filmele, trebuie sa iubesc o carte. Din cauza asta, in general, majoritatea cartilor pe care le citesc primesc din partea mea rating 5/5 . Daca nu imi place o carte, de obicei ma opresc dupa primele 50-100 de pagini – viata e prea scurta si in lume sunt prea multe carti ca sa-ti pierzi timpul cu una care nu te iubeste si pe care n-o iubesti.

Asa ca daca aveti cont pe goodreads.com (echivalentul lui facebook pentru iubitorii de carti) adaugati-ma si pe mine, lasati-ma sa vad ce carti mai cititi si ce carti v-au schimbat viata. Promit sa nu-mi mai pierd 4 ore, dar nu pot renunta la voyeurismul asta spiritual (ca cuvantu ‘telectual ma enerveaza).

Si iata ca stirea saptamanii e IAR despre niste romani prinsi la furat intr-un magazin de bijuterii din Anglia. Am citit pe Hotnews, am citit la Dojo, si pe alte cateva site-uri si site-ulete de stiri sau de opinie. Da, faptul in sine nu e nimic nou, nu constituie o stire. Dar comentariile fac toti banii.

Majoritatea comentatorilor se dau de ceasul mortii sa sublinieze faptul ca “aia erau TIGANI, nu romani, va rugam nu confundati“. Nu conteaza ca “aia” aveau pasaport romanesc. Toti se dau cu fundul de pamant ca “europa ne discrimineste”, dar uita ca tiganii aia au primit pasaport de la autoritatile romane. Si, bineinteles, toti se simt datori sa se revolte in comentarii si sa declare ca Romania nu se rezuma doar la tigani, ca sunt atatia oameni muncitori in tara asta, si ca, saracii oameni muncitori, uite cum nu mai pot ei sa faca nici un pas fara sa li se puna eticheta de hoti.

Nu, Romania nu se rezuma doar la tigani. Dar stii care e problema? TOTI ROMANII FURA. Va simtiti jigniti? Nu aveti de ce, asta e adevarul. Indiferenta ca fura prosoapele din hotel (pentru ca deh, au platit hotelul, deci li se cuvin prosoapele), indiferent ca fura prin faptul ca lasa dezastru in apartamentele pe care le inchiriaza, indiferent ca fura prin faptul ca inchiriaza o masina in Germania si merg cu ea prin toate gropile si incalca clauzele contractuale, tot FURT se cheama.

Din ciclul “cum (nu) se adapteaza sistemul de invatamant vremurilor noastre” astazi tratam subiectul “cum sa ne folosim de corpul nostru de femei”. Motivul pentru care tratam acest subiect este nervul crescut al autoarei (moa) cu privire la cele care isi spun ca sunt femei, se coafeaza ca niste femei, se poarta ca niste femei, dar totusi inca sunt absolut convinse ca bebelusii sunt adusi de barza.

Cu tot curentul asta cu feminismul, cu toata deschiderea spre nou din ultimele decenii, cu toata abundenta de informatii la care avem acces, fie pe internet, fie pana si la standul de ziare, exista in continuare o MULTIME de femei carora le este rusine de propria lor feminitate, de atributele fizice care le fac sa fie femei.

Ati observat ca intotdeauna cand vine vorba de vreun eveniment care ar putea sa insemne sfarsitul omenirii, batranii cred cel mai mult in el? Cum are loc vreun eveniment, fie ca e experimentul de la Geneva, fie ca e vreo eclipsa de luna sau de soare, fie ca e vreo furtuna mai puternica, toti mosnegii anunta sumbru ca pana aici ne-a fost. Dumnezeu va ineca lumea, pedepsind-o pentru pacatele ei. In decembrie 1999 era teroare cu babele, nu mai vedeai nici una pe strada. Daca mai aveai si nenorocul sa ai vreo baba fanatica printre cunoscuti, trebuia sa-i suporti prevestirile apocaliptice, anuntate cu un ciudat zambet de satisfactie pe figura. Acum e moda cu 2012.

Mai oamenilor, eu imi dau seama ca voi sunteti batrani si va apropiati de sfarsitul vietii. Imi dau seama si ca asta e un soc pentru multi dintre voi. Fiecare om se crede buricul pamantului, nimeni nu poate sa-si imagineze ca pamantul a existat inainte sa se nasca el si ca va exista milioane de ani dupa moartea lui. Cand vine vorba de sfarsitul lumii, normal ca batranii si-l doresc cel mai mult, pentru ca probabil gasesc o consolare in faptul ca o data cu ei mor toti ceilalti oameni. Gasesc o consolare ca nu o sa piarda nimic, pentru ca nu o sa mai fie nimic.  Dar eu sunt abia la inceputul vietii. Mai am o multime de facut, mai am o multime de trait, de iubit de urat. Lasati-ma cu sfarsitul lumii, voi probabil ca vi-l doriti dar eu fac tot posibilul sa-l impiedic.

Tot am citit in ultimul timp articole despre vanzatoarele care iti arunca in scarba banii sau nu te servesc pana nu termina de baut cafeluta, asa ca m-am gandit sa va povestesc si cum este de cealalta parte a barierei, din lumea fascinanta si profunda a vanzatoarelor .

Pentru cei care ma intreaba ce fac pentru a manca o paine, eu ma recomand ca “Manager Copy Center” si “Dezvoltator web” ))  Cei care ma cunosc stiu ca “copy center-ul” pe care il manageriez cu succes este compus din 7 mp de spatiu inchiriat in care fac xerox si fotografii pentru diversele acte de care are omul nevoie. In plus, mai am cateva site-ulete care mai platesc din facturi la sfarsit de luna. Si cum (deocamdata) eu sunt si angajat si patron si femeie de servici, in fiecare zi intru in contact cu tot felul de oameni, unii mai … binecuvantati acolo, la “mansarda”, altii mai putin

1. Un nene mi-a adus sa-i trag la xerox o foaie murdara de ceea ce parea a fi cafea. Bineinteles, copia a iesit la fel ca originalul, cu petele la locul lor. Dupa jumatate de ora omul a venit inapoi extrem de nervos si cu scandal, ca de ce i-am murdarit – atentie – nu copia, ci ORIGINALUL in xerox. Era convins ca, atunci cand i-am facut copie, originalul lui s-a murdarit printre rotitele xeroxului (????). Degeaba i-am aratat eu cum functioneaza masinaria, el nu putea sa inteleaga.