Murdara, urata, rautacioasa, birocratica. Ce, asteptati din partea mea un post cu “tara noastra cea mandra si frumoasa”? Pai hai s-o luam pe puncte, ca la scoala!

1. Taica-miu m-a avertizat sa nu ma sochez cand intru in tara, pentru ca romania e mai saraca decat acum un an. Asa ca nu m-am socat din cauza saraciei. Dar m-a socat mizeria. In scurta mea experienta de viata am invatat ca nu trebuie sa fii bogat ca sa fii curat si ordonat. Nu trebuie sa fii bogat ca sa iti strangi pungile de plastic si galetile de muraturi pe care le tii in geamul bucatariei tale din blocul comunist, sa te vada vecinii. Nu trebuie sa fii bogat ca sa te abtii sa faci din curtea casei tale groapa de gunoi, sau ca sa cauti o toaleta atunci cand te taie, in loc de a folosi primul colt de strada care iti iese in cale. De fapt, unii dintre cei mai saraci oameni pe care i-am cunoscut eu erau si cei mai curati. Pe vremuri, am intrat in case atat de saracacioase ca aveau pamant pe jos. Ei, pamantul ala stralucea de curatenie. Asta nu se mai intampla acum. Luam in brate “saracia” asta proverbiala a romanilor (“nu avem salarii ca in vest”, “guvernantii ne fura”, etc) si cu asta ne scuzam ca suntem unul dintre cele mai imputite popoare din europa. Romania este singurul loc din Europa asta unde, la fiecare dus iese negru din parul meu (si fara a fi vopsita). De ce? De praf! Nu poti sa mergi pe strada fara sa te izbeasca “parfumul” de transpiratie al vreunui roman verde, probabil prea sarac sa-si cumpere un sapun de 1 leu. Am vazut masini atat de inglodate de mizerie, incat probabil ca n-au mai fost spalate de cand au iesit din fabrica, acum minim 15 ani. Nu zic “hai sa vopsim blocurile alea mancate de rugina”, ca asta presupune evident bani. Dar cand, la rugina aia, tu adaugi si chilotii pusi la uscat la geam, in mijlocul orasului, deja nu mai tine de saracie ci de bun simt!

2. Si apropos de saracie! Am auzit de 100 de ori, din 50 de surse diferite, cat de saraca a ajuns romania. Dar realitatea “din teren” contrazice flagrant afirmatia facuta la bere. La un moment dat mi-am dat seama ca nu vorbim aceeasi limba. Mie cand imi spui “sarac”, eu ma gandesc la definitia din dictionar, si anume ” Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții”. Ei, oamenii care imi povestesc cat de sarac a ajuns romanul nu au in vedere definitia din dictionar, ci folosesc cuvantul “sarac” ca opus al cuvantului “risipitor”, fara sa se refere neaparat la “lipsa bunurilor materiale necesare vietii”. Pur si simplu, acum cativa ani, lumea era obisnuita sa faca o risipa grosolana. Acum cand risipa grosolana nu mai e posibila, au trecut la risipa medie, si se plang ca sunt saraci.

Acum vreo 4-5 ani, vara-mea imi povestea o chestie de m-a lasat masca. Prima data am crezut ca e o coincidenta. Dupa ce am mai crescut si am patit si eu niste faze asemanatoare, mi-am schimbat parerea.

Contextul:  Bunicii mei dinspre tata sunt din Vrancea, iar noi cand eram mici si stateam la mamaia si la tataia ne placeau mult perjele (pentru Bucuresteni: prune uscate). Si am ramas cu  nostalgia asta de si acum cand vad perje la piata mi se face rau de pofta daca nu-mi iau o suta de grame.

Intamplarea: Si cica intr-o zi de toamna se duce vara-mea cu mama-sa in piata la ele in oras sa faca cumparaturi. Si printre randurile de fructe de toamna, era si un singur om care vindea perje. Si vara-mea “vreau si io, vreau si io”.  Ma-sa nu vrea sa-i ia, da vara-mea are alta idee:  “hai sa vedem daca e din vrancea” – stiind ca mai ales prin Vrancea e moda cu perjele. Si se duce ea cu tupeu si il ia la vorba pe om, si il intreaba de unde este. Ce sa vezi, omul chiar din Vrancea era. Mai vorbesc ei ce mai vorbesc, si la un moment dat omul cu perje intreaba, ca la noi la Moldova: ” da a cui esti tu maica din Vrancea”. Si dupa ce afla ale cui sunt (vara-mea si matusa-mea), omul se minuneaza. Si uite asa a reiesit ca omul respectiv se cunoscuse cu tataia nostru acum 30 de ani, cand tataia l-a ajutat sa-si rezolve o problema grava. Si omul ala a tinut minte 30 de ani pe tataia meu si ajutorul oferit. Si ca sa le arate ca inca il tine minte, le-a dat un kilogram de fructe gratuit.

Acu nu mi-e mie de un kil de perje. Dar m-a socat ideea, intamplarea. Tataia meu e mort de 20 de ani. Are nepoate si nepoti mari, si acusi acusi o sa aiba si stranepoti. Tataia meu l-a ajutat pe omul ala acum 30 de ani. Acum, dupa toti anii astia, o vorba buna, o mana de ajutor, o incurajare se intorc inapoi in familia lui. Practic nepotii lui beneficiaza acum de o fapta buna “comisa”  in urma cu 30 de ani – chiar daca beneficiul asta e sub forma unui kil de perje amarate. Nu e socant sa stii ca ai puterea asta? Nu e socant sa stii ca nu esti numai oase si carne, ci esti si suma actiunilor pe care le-ai facut in viata ta? Cred ca tataia ar fi foarte mandru.

Concluzia: Copii, platiti-va datoriile si nu uitati sa ii faceti si pe altii datori la voi.

De mii de ori pana acum mi s-a confirmat faptul ca in Romania fara cearta nu rezolvi nimic. Nu poti intra intr-un magazin, pur si simplu sa saluti, sa zambesti si sa o rogi pe vanzatoare sa-ti dea o paine. Ai toate sansele din lume sa te ignore, sa-ti tranteasca nervoasa marfa de tejghea sau sa-si stearga mucii cu aceeasi mana cu care iti da painea. In schimb daca intri in magazin, nu saluti, nu zambesti, bati din picior si spui pe o voce enervata “haideti doamna, o paine ca ma grabesc”, o sa fii uimit de dragalasenia si servitudinea cu care te intampina vanzatoarele.

Eu am fost un copil crescut la curte si dus des la tara. Si, cel mai important, am fost un copil lasat sa puna mana in foc ca sa vada ca arde. Nu mi s-a spus niciodata “nu alerga ca o sa cazi” sau “nu trage mîţa aia de coada ca o sa te zgîrie”. Daca picam, picam, smiorcaiam oleaca si imi trecea cand vedeam ca nu ma baga nimeni in seama. Daca ma zgaria mîţa, o zgîriam si eu, ne suparam una pe cealalta, dupa care ne impacam seara la culcare cand se baga in patutul meu, ca o mîţă ce era

Cand eram mica, mama nu ma lasa sa port si eu fustita, pentru ca aveam picioarele acoperite de vanatai si zgarieturi. Am escaladat nenumarati copaci, toata ziua alergam pe afara ca un salbatic pana reusea tata sa ma adune in casa, lesinata de foame si de somn. Tricouasul alb pe care il imbracam dimineata ajungea inapoi seara complet negru, dar nimeni nu ma certa ca de ce l-am murdarit. Adultii din viata mea si-au dat seama din timp ca un copil nu e un bibelou, unde il pui de acolo sa-l iei.