Zodia robotului
Imi amintesc de prima zi in care am intrat in sistem. Eram extrem de emotionata, extrem de neexperimentata, si toti cei din jurul meu mi se pareau zeitati. Oameni cu costume impecabile si incaltaminte stralucitoare, care te puteau distruge cu o singura lovitura de geniu. Fiind cea mai noua de acolo, trebuia sa ma multumesc cu treburile mici si de duzina, eram un fel de copil de mingi. As fi facut orice sa petrec ceva timp cu un coleg mai inalt in grad. As fi facut orice sa invat si eu tainele ca sa pot sa avansez mai repede.
Si banii erau destul de putini, abia puteam supravietui. Uneori ma duceam acasa dupa o zi grea de munca cu buzunarele goale, abia permitandu-mi o coaja de paine sau un pahar cu lapte. Nu am supravietuit decat cu gandul la viitor, la viitorul meu. Acest viitor mi l-am dorit intr-o zi cand, plimband niste documente dintr-un capat in altul al orasului l-am vazut pe El. Purta un costum extraordinar, negru cu albastru si conducea un bolid care mergea de vreo 2-3 ori mai repede decat tot ce vazusem pana atunci. Toata lumea intorcea capul dupa el. Atunci mi-am dat seama ca acesta e nivelul la care vreau sa ajung: pe ultima treapta ierarhica din sistem, la fel de admirata si cu la fel de multa experienta ca personajul cu costum negru albastru.
