Toti oamenii au o parere extraordinara despre ei ca indivizi. Si de fapt e foarte logic sa fie asa, cand lumea intreaga incearca sa te doboare, singurul tau aliat esti tu. Dar parerea asta extraordinara nu poate exista asa, independent, trebuie sa fie confirmata si de fapte. Din cauza asta fiecarui om i se pare ca el e cel mai frumos, cel mai destept si cel mai amuzant. Si doamne fereste sa apara ceva sau cineva care sa schimbe aceasta parere!

Nimic nu e mai crunt decat sa fii certat cu tine insuti! E greu de tot cand gresesti si trebuie sa-ti privesti greseala direct in fata. Drept pentru care cea mai simpla cale este metoda strutului: capul in pamant si fundul inainte. Oamenii in incercarea lor disperata de a cadea la pace cu ei insisi au inceput sa schimbe numele obiectelor, fiintelor si actiunilor. Au inceput sa numeasca prostitutia “a face o partida buna”. Au inceput sa numeasca lasitatea “cale de mijloc”.  In mod logic, cele mai multe denumiri le-a capatat cea mai nasoala greseala dintre toate: crima; de la “a muri pentru patrie”, continuand cu “bau-bau”, “teroristii”, “boogeyman” si terminand cu “avort”, iar in postul asta o sa dezvolt ceva mai mult ideea de avort ca minciuna frumoasa.

Da, am vazut filmul. Nu, nu l-am vazut la cinematograf si chiar ma bucur ca as fi regretat banii pentru bilet. Nu, nu m-a impresionat, nici macar nu pot spune ca mi-a placut. A fost un film prost, mi-a amintit de povestile cu padurea fermecata de cand eram mica. Numai ca pe alea le savuram la 5 ani, acum la 25 parca lipseste ceva…

Trec anii si Ana ajunge la facultate. Este o mare realizare pentru familia ei: nu oricine intra in vremurile astea la facultate, mai ales la concurs de dosare. Facultatea este o componenta foarte importanta a unei vieti ideale. Nu conteaza ca a intrat la o specializare care nu se mai cauta din vremea razesilor, important e ca are fata facultate. Iar de aici incepe viata adevarata.

Petreceri, bautura, barbati, femei, pe toate le incearca Ana. Ca doar o viata are, una ideala, si e important sa o traiasca. Si ce e mai frumos e ca toata lumea vrea sa o cunoasca pe Ana. Mai ales barbatii. Dar asta e logic, pentru ca Ana intotdeauna a fost o fata frumoasa si cu standarde inalte. Iar cine spune altceva, moare de invidie.

O cheama Ana si este satena cu par drept si ochi caprui. Ea si i-ar dori sa aiba ochi albastri si par blond, dar cum mama i-a spus ca este o fata frumoasa, probabil ca e bine si asa.

Ana are multi prieteni. Este o fata populara si iubita. Dar ea are standarde inalte. Scopul ei in este sa aiba o viata ideala. Nu stie exact ce inseamna, dar a auzit cuvantul asta la televizor si i s-a parut cul. Si astfel, de cand a auzit acel cuvant, viata Anei s-a transformat intr-o continua si neobosita cautare (intre canalele 1 si 12 ale televizorului, ca mai incolo de 12 sunt chestii neinteresante de genul discavari si patratul ala portocaliu). In cautarea ei pentru imagini ale unei vieti ideale a intalnit mai multe modele: Monica, Cristina, Elena, Magda. Femei frumoase, destepte, independente, realizate prin forte proprii. Ana si-a dat seama ca asta vrea si ea de la viata: sa fie o femeie independenta, realizata prin forte proprii, la fel ca fetele alea de la televizor.