Mergeam ieri pe strada si deodata vad pe partea cealalta o colega de facultate, Maria. O strig, traverseaza pana la mine, ne tucam, ne imbratisam si intram la o cafea sa stam de vorba. “Faaaaatah” zic “Ce mai faci tu fata? Ce-ai mai facut, cum ti-e viata?“. “Pai ce sa fac” zice ea, “M-am maritat imediat dupa facultate, sunt foarte indragostita de el, e bine, avem o afacere, etc“. In timp ce-mi spunea ea toate astea eu rumegam la cafeaua mea si ma gandeam la cantecelul ala englezesc “First comes love, then comes marriage, then…then….” hmm… ce vine dupa casatorie????

Si deodata imi pica fisa si ii spun: “Fata auzi? Da tu esti cam grasa“. “umm…Poftim????” intreaba ea prinzand culoare in obraji. “Pe bune fata” zic io. “Esti cam grasa, adica uita-te la mine cum arat; uita-te si la sora-ta ce bine arata. M-am intalnit si cu fosta noastra colega Marilena, si ea arata super bine. Numai tu ai ramas asa grasa“. Saraca mea Marie deja era bej-verzui in obraji. “Pai…” zice ea, “stiu ca voi ati slabit si eu am ramas grasa. Dar ce sa fac, cand o sa slabesc o sa slabesc, e ok, unii ajung sa slabeasca dupa mai multe incercari, la mine nu merg dietele obisnuite“. Eu o privesc cu ochi neincrezatori. “Fatah” zic “dar asta cu dietele e o prostie crasa! Tot ce trebuie sa faci e sport, sport sport. De 3 ori pe zi numai sport. Alergi, dai la bicla, plimbi catelul. Si o sa vezi cum intr-o luna se topeste grasimea ca prin minune“.

Maria mea tinea ochii in jos si tot mesteca in cafea…. S-a lasat o tacere de vreo 5 minute intre noi. La un moment dat, ridica ochii din cafea si imi zice: “Mai, stii… eu de fapt am dezvoltat o problema de sanatate. Am probleme cu tiroida. Nu imi ameninta viata, dar din pacate oricat sport fac, orice dieta tin, nu reusesc sa slabesc. Din cauza asta sunt foarte complexata de corpul meu. Imi doresc foarte mult sa arat ca voi, sa pot purta si eu o fusta scurta, sa fiu mandra de mine, sa ma simt femeie“.

Hmmmm ma gandesc eu. “Nasol fata” zic. “Auzi, da tu esti sigura ca ai problema asta cu tiroida?“. “Adica cum” zice ea. “Adica” zic eu “eu cred ca stai tu prea stresata si din cauza asta nu poti sa slabesti“. Maria face ochii mari la mine: “pai da mai, dar m-a diagnosticat un medic, am cerut si a 2-a parere, nu e ca si cum am visat eu azi-noapte boala mea“. “Lasa-ma fata cu medicii astia” zic eu, “crede-ma ca eu stiu mai bine ca am mai auzit de cazuri din astea. Tu n-ai nici o problema cu tiroida, esti pur si simplu prea stresata, daca ai sta mai relaxata si ai lasa lucrurile sa decurga de la sine o sa vezi ca o sa slabesti“. Maria tacuta isi ia geanta si scoate din ea un certificat medical si mi-l baga sub ochi. Citesc eu acolo (nu inteleg nimic) dar se vedea clar, parafa medicului impreuna cu diagnosticul.

Nu, nu e victimizare inutila, e o realitate si o analiza “la rece”. E o chestie de care nu ai voie sa vorbesti in public, pentru ca egalitatea sexelor a adus cu sine si acest tabu. Pe de alta parte, oricat de egale sunt sexele astea, niste lucruri au ramas la fel cum au fost si acum 5000 de ani:

De ce e greu sa fii femeie?

1. Puterea fizica nu e de partea ta. Nu ai cum sa te dai dupa deget la faza asta: masa musculara a barbatilor e mai mare decat masa musculara a femeilor, punct. Da, putem comenta ca femeile sunt cu intuitia, cu vrajitoria, cu tasu, cu masa. Asa o fi, dar un adevar ramane clar: intr-o confruntare fizica directa, de obicei femeia e cea care pierde. Si asta ne aduce la punctul 2:

2. Ai nevoie sa-ti iei mai multe precautii decat un barbat. In stilul vestimentar, in alegerea orelor in care circuli pe strada, in alegerea locurilor in care te poti duce. O femeie in pantaloni scurti, la ora 2 noaptea in ferentari se poate trezi ca viziteaza locuri pe care intotdeauna si-a dorit sa le vada, cum ar fi Italia. Un barbat in pantaloni scurti la ora 2 noaptea in ferentari poate cel mult sa-si ia o bataie, asta daca nu se comporta cum trebuie.

3. Daca nu esti multi-tasking si nu esti un bun manager de proiecte , ai pus-o. Partea asta e foaaaarte controversata, si sunt sigura ca reprezentantele sexului meu o sa-mi sara in cap! Dar adevarul e ca o femeie are un program zilnic foarte complex. Majoritatea femeilor au o cariera, fac copii, au grija de ele, au grija de barbatul lor, sunt cele care administreaza banii si nutritia in familie. Da, barbatii ne ajuta, nu spun ca nu. Dar majoritatea deciziilor din categoriile astea iti revin tie, si asta poate fi o piatra de moara daca nu stii cum sa o administrezi. In plus, un barbat poate sa aiba chelie si burtica, si e ok, astea nu il definesc ca om. In schimb incearca sa ai chelie si burtica daca esti femeie – s-ar putea sa aduni dupa tine un grup de fani cu furci si coase care sa te fugareasca din oras

De multe ori am fost “acuzată” că sunt “feministă” . De parcă feminismul ăsta ar fi o plagă de care tre să ne ascundem și împotriva căreia tre sa facem tratament. Asta din cauză că susțin nește chestii care țin de logica pură, gen că religia e împotriva femeilor

Dar acum vine rândul unui alt “curent” care ne ține (pe noi ca femei) cu ciubota pe gât. E puțin mai ascuns și vine livrat într-un ambalaj mai frumos decât religia, și din cauza asta puțina lume poate să-l identifice și să-l denunțe.

Să vă spun o poveste: ieri am hotârat eu, din senin, sa-mi dedic câteva ore pentru mine. Pentru că merit, așa spune l’oreal. Drept urmare m-am vopsit, mi-am făcut măști și mi-am cioplit cele 20 de unghii. 4 ore.

Apo,i acum 2 saptamâni, am fost la cumpărături, că nu mai am țoale de toamnă. Am umblat în centrul comercial al orășelului jumătate de zi pentru o pereche de botine, fo’ 3 bluze și o geacă. 6 ore. Și credeti-ma ca nu-i o suprafata mare de acoperit, cam cat e un mall din Bucuresti.  Așteptat la cabine de probă, străpuns aglomerație, căutat țoale, toate astea se adună și uite așa am ieșit cu 6 ore în minus. Din viața mea personală.

Luni ma duc sa dau 150 de lei la Crucea Rosie ca sa ma invete tehnici de prim ajutor. De ce?

1. 1. pentru ca in scoala am facut cursuri de religie in loc de cursuri de prim ajutor. Orele de religie te invata cum sa te impaci cu moartea. Eu vreau sa invat cum sa lupt pentru viata.
3. 2. pentru ca intentionez sa am copii si nu vreau sa-i tin sub un glob de sticla.
5. 3. pentru ca o sa am la un moment dat niste parinti batrani.
7. 4. pentru ca nu vreau sa ma urmareasca toata viata imaginile unor oameni pentru care nu am putut face nimic
9. 5. pentru ca am lesinat de prea multe ori in viata mea ca sa nu incerc sa iau masuri.
11. 6. pentru ca de mica mi-am dorit sa salvez lumea (la modul general) si mi-am dat seama ca nici acum nu e prea tarziu sa-mi doresc asta.

Asa ca stati pe receptie si nu schimbati canalul pentru ca “nici nu stiti ce pierdeti” )

Şcoala ar trebui să te pregătească pentru viaţă – adică sa te înveţe niste lucruri de care chiar sa te foloseşti pe parcursul pe parcursul vieţii. Din păcate, sistemul (nostru?) de învăţământ e total depăşit din acest punct de vedere. An de an, sub privirile noastre şi cu binecuvantarea diferiţilor miniştri ai educaţiei, şcoala se îndepărtează din ce în ce mai mult de nevoile reale ale societatii, de ceea ce îi trebuie unui om ca să beneficieze de un start bun în viaţă. Foarte multe materii sunt ţinute doar pentru a oferi un loc de muncă unor oameni care nu sunt capabili sa facă altceva. Din restul materiilor care ar putea fi folositoare se face o mare varză. Programe prea incarcate, teorie prea multa şi practica 0, aprofundări care nu işi au rostul într-un ciclu de învăţământ preuniversitar.

Exista nişte cerinţe de bază, o minimă cultură generală fără de care nu ai putea nici să ieşi din casă. Sunt de acord ca trebuie sa ştii să citeşti, să scrii şi să socoteşti. Sunt de acord şi că trebuie să ştii cum este alcătuit corpul uman şi că fulgerul nu este pedeapsa trimisa de vreun zeu pe pământ, ci este un fenomen fizic. Problemele cu aceste materii “clasice” apar atunci cand se intra prea mult in detalii. Una e sa inveti evenimentele importante din istoria universala si romaneasca, alta e sa dai teza din arborele genealogic al lui Mihai Viteazul.