In ultimul timp sunt asaltată, pe toate canalele, de mesaje de genul “Hai să-i arătăm noi Franței”, “Spune nu discriminării României de către Franța” și altele asemănătoare. Pe scurt, pentru cine e la fel de rupt de lumea știrilor ca și mine, franțujii au tras o gluma în prime time iar românilor li s-a umflat gușa de nervi, ca la curcan.

Cu riscul de a fi considerată fără inimă și total nepatrioată, trebuie să declar: “iete fleoșc”. Pentru că altceva nu ai cum să spui în fața unor oameni care se laudă în toate cărțile de istorie cât de “hâtri” și “cu voie bună” și “miștocari” sunt ei – dar numai când vine vorba de alte nații.  Dăm pe noi de râs când facem bancuri cu blonde, țigani, evrei, moldoveni, ardeleni și olteni. Ne simțim bine și superiori când râdem la bancuri cu americani, ruși, chineji și unguri. Mai ales la bancurile cu unguri! După care ne batem unul pe altul pe spate și spunem “vezi bă? vezi ce înseamnă spiritul românesc? Să faci haz de necaz, să poți trece prin istorie cu zâmbetul pe buze”

În schimb, când e vorba de noi se întoarce foaia:  ne OFTICĂM exact ca proștii.

Când eram prin școala generală și liceu, aveam grupuri și roluri foarte bine stabilite. Toată lumea știa cine era “prostul clasei”, cine era băiatul/fata de bani gata, cine era tocilarul și cine era famme fatale sau “băiatul rău”. Așa sunt copiii, fac lucrurile să fie mult mai clare, pe când acum, ca adulți, le complicăm în mod inutil. Tot când eram în școală aveam și o categorie de colege la care ne refeream cu apelativul drăgăstos de “prostuțele”. Asta pentru că aveau anumite caracteristici fizice și psihice care le diferențiau. Stăteau cu gura semi-deschisă, cu buzele umede, cu capul ușor aplecat într-o parte, declarau pe față și fără să se ascundă că lor nu le plac “miștourile” și “glumițele”, că ele sunt “fete serioase”. Când le spuneai un banc, întrebau “așa și? N-am înțeles” sau, și mai rău, se prefăceau că-l prind și râdeau exact cand nu trebuia. Când auzeau un cuvânt așa, mai “românesc”, se dădeau indignate și lovite în sensibilitățurile lor feminine. Gîndiți-vă că România a ajuns să fie exact ca fetele alea! Fetele mai inteligente – Franța, Germania, Spania, Ungaria – ies în curtea școlii la o țigare și încep să discute, din discuție o dau în bârfă și apoi în bancuri. Și România tot încearca să se bage și ea în seamă, că deh, dă bine sa fii vazută cu fetele populare. Numai că atunci când fetele astea populare o mai și înțeapă oleacă, așa ca între fete, România pune bot, începe să orăcăie și aleargă la doamna învățătoare cu pâra.

Ne plângem că alte nații nu ne respectă? Pai in loc sa ne dăm cu curu de pământ, hai sa ne prefacem 5 minute că suntem oameni mari și să analizăm de unde vine atitudinea asta. Și în relațiile dintre popoare e exact ca în relațiile inter-personale: ceilalți te respectă în măsura în care te respecți tu pe tine însuți. Și cum României i se cam fâlfâie de ea însăși, de aici vine principala problemă.

Respectul pleacă de la niște chestii elementare. De la a-ți respecta cuvântul dat. De la a nu-ți spăla rufele în public. De la a-ți plăti datoriile și de la a-ți recunoaște greșelile. Prostii den astea de 2 bani pe care jmecherii adevăraț nu le practică, că e jmecheri. Sunt multe de spus la capitolul “respect”, și au legatură inclusiv cu felul în care se manifestă cetățenii români în străinătate sau mass-media românească în țară!

Iar cea mai mare, imensă, grandioasă greșeală? Arhi ne informeaza că MAE (ministerul afacerilor externe) a luat atitudine și “se declară jignit”. Deci acu suntem “ăia ofticoșii” cu tot cu actele oficiale care să o dovedească!

Da, am un cui impotriva bisericii si a bisericosilor. Imi jignesc inteligenta si spiritualitatea la fiecare pas (pentru ca da, poti sa ai spiritualitate si fara sa pupi poala popii in fiecare duminica). Majoritatea bisericosilor au nivelul de bun simt pe minus. Sunt lipsiti de umanitate, inteligenta sau bunatate. Un om poate sa le moara in fata, in chinuri groaznice, daca stiu ca nu este din biserica lor scuipa pe el si spun “a, pai il pedepseste Dumnezeu”.

Recent am fost informata ca mi se intampla o chestie din cauza ca nu ma spovedesc. Ha-ha-hahahaha-hahahahahahahahaha. Chestia care mi se intampla e mai putin importanta. Ce e important e ca declaratia a sunat in acelasi fel ca si cum i-ai spune unui om in scaun cu rotile ca e paralizat din cauza ca nu se duce sa se spovedeasca. Ca daca s-ar duce sa se spovedeasca n-ar mai fi paralizat. Si sunt absolut si 100% sigura ca oamenii cu handicap fizic aud foarte des asta de la cre(s)tinii membri ai ospitalierului popor roman. Pai unde ti-e frate mila cre(s)tineasca? Cum poti sa-i spui unui om asa ceva? Te simti mai bine, mai impacat cu tine insuti stiind ca ai facut o fapta buna incercand sa aduci o “oaie ratacita” pe “calea cea dreapta”? Hai sa-ti spun eu ce parere am de biserica ta:

La atelierul foto luna august e, de multi ani, cea mai ocupata luna – vin italienii. Noi ii numim “italieni” pe toti romanii plecati in strainatate care vin in august in Romania pentru a-si mai rezolva din acte. Vin sa-si schimbe permisul care expira, vin sa-si ia cu ei copii lasati in grija bunicilor (si pentru asta trebuie sa le faca pasapoarte si fotografii), etc. Partea proasta e ca aduc cu ei la pachet toata nesimtirea, marlania si huliganismul pe care il exportam noi cu atata succes in toata europa

Dacă te-am întrebat ceva mă aştept la un răspuns, fie că este da, fie că este nu. Culmea, iţi este foarte uşor să spui “da”, însă atunci când circumstanţele iţi impun să spui “nu” de ce taci – sau mai rău, de ce spui “da” când de fapt vrei să spui “nu”? Pe bune, ce crezi că se intamplă daca eşti bărbat (chiar dacă eşti fată) şi îmi spui în faţă un NU hotărât?

Ai o părere foarte proastă despre mine şi mult prea bună despre tine dacă tu crezi că spunându-mi “nu” ma jicneşti. Valoarea mea nu stă într-un “nu”, indiferent dacă acest “nu” vine din partea ta sau a altuia.

Sau poate crezi ca rupi toate punţile de comunicare cu mine dacă îmi spui “nu”? Greşit! Şi eu am spus nu de multe ori, şi încă o să mai spun. Pot accepta un nu ici si colo. Ce nu pot accepta sunt vesnicele “nu”-uri şi laşitatea. Atunci e clar că ori nu vrei, ori nu poţi să menţii o relaţie cu mine, şi în acest caz eu mă retrag pentru că dragoste cu de-a sila nu se poate.

E mult mai bine să spui “nu” decât să taci. Pentru ca eu nu am nici timpul şi nici nervii necesari sa suport tăcerea ta.

P.S: Am revenit

Doua masini, traversand o curba pe un drum ingust si din directii opuse, se vor intalni intotdeauna in dreptul unui biciclist